Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Alocații: prima majorare, cu 20%, de la 1 septembrie

Alocații: prima majorare, cu 20%, de la 1 septembrie

Guvernul va lua în discuţie în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă privind alocaţiile pentru copii, în care se propune ca acestea să crească, într-o primă etapă, cu 20% de la 1 septembrie.

"Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va prezenta astăzi, în şedinţa de Guvern, proiectul ordonanţei de urgenţă care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, în cuantumul prevăzut de noua lege, 300 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani, respectiv, 600 pentru cei între 0 şi 2 ani şi pentru copiii cu dizabilităţi de la 0 la 18 ani. Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta şi cel pentru anii viitori va fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi la 1 iulie cu câte 20% şi la fel în 2022", a declarat, la începutul reuniunii Guvernului, ministrul Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

Ea a precizat că a avut consultări cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Justiţiei.

"Aceasta este propunerea pe care o formulăm şi o vom discuta împreună în cursul şedinţei. V-aş ruga să aveţi în vedere această propunere pentru creşterea alocaţiilor, astfel încât să putem avea un cadru reglementat încă din cursul acestei săptămâni", a spus Alexandru.

Premierul Ludovic Orban a arătat că, practic, alocaţia pentru copii va fi dublată la data de 1 iulie 2022.

"Am văzut prognozele şi, într-adevăr, putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor", a afirmat Orban. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 998

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus