Oraşul Tălmaciu are de acum şansa unei conduceri eficiente, în sprijinul locuitorilor. Antreprenor de succes, Zaharie Dorian a decis să devină consilier local pentru a sprijini autoritatea locală, să implementeze strategii noi pentru atragerea investitorilor, fondurilor şi simplificarea birocraţiei.
De când a devenit consilier local, a identificat mare parte dintre neajunsurile oraşului Tălmaciu, dar, mai ales, a localităţilor aparţinătoare. A găsit soluţii pentru multe dintre ele, iar acum vrea să pună în aplicare soluțiile aferente problemelor enunțate anterior, luând decizia de a candida la Primăria Tălmaciu. „Îmi doresc să aduc echilibru în Tălmaciu. Oamenii merită să trăiască o viaţă decentă. Nu sunt mulţumit de felul în care arată infrastructura, mai ales în Colonia Tălmaciu. Cea mai stringentă problemă la care am găsit deja soluţii este introducerea apei curente şi a canalizării în Tălmăcel. Tălmaciu are un potenţial extraordinar, autoritatea locală trebuie să sprijine investitorii și să le ofere facilităţi. Aceasta este o metodă eficientă a dezvoltării. Mai mult decât atât, munca este imperativ necesară, oamenii au nevoie de locuri decente de muncă!”, a declarat Zaharie Dorian.
Acesta va candida alături de o echipă puternică.
Biroul de presă al organizației ALDE Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: alde sibiu , alegeri , Tălmaciu
Vizualizari: 3040
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel