Marţi,
13.05.2025
Innorat
Acum
3°C

Autostrăzile din țara lui ”merge și așa”

În zona asta a țării există câteva ”dosare” care dau din plin măsura capacității pe care noi, ca și societate, o avem pentru a duce lucrurile la un bun sfârșit. În domeniul Justiției avem ”dosarul Maricuța”, pe administrație avem ”dosarul Zonei metropolitane Sibiu”, iar pe investiții putem foarte bine să luăm drept caz emblematic ”dosarul autostrăzii dintre Săliște și Cunța”. Acei 21 și un pic de kilometri de autostradă despre care am ajuns să scriu în mod regulat de mai bine de zece ani.

Căci zece ani au trecut de când ”celebrul” lot 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu este o investiție în desfășurare, iar finalul acesteia nu se întrevede defel. A devenit, din păcate, un fapt banal care preocupă din ce în ce mai puțină lume: aproximativ șase din cei 21 de km ai lotului sunt mărginiți de zone cu alunecări continue de teren, sistemele de comunicații și avertizare nu funcționează nici acum, parcările din zona Băilor Miercurea Sibiului nici acum nu sunt finalizate. Asta, doar ca să enumăr o parte din problemele acestui lot de autostradă a cărui recepție finală la terminarea lucrărilor nu a fost nicicând făcută.

După rezilierea contractului cu italienii de la Salini Impregilo SpA în urmă cu aproape cinci ani, pentru ceea ce s-a construit pe acolo s-a încercat vreo doi – trei ani realizarea unei expertize tehnice. Niciodată contractul pentru o astfel de expertiză nu a fost semnat: fie nu era nimeni interesat de suma pusă la bătaie, fie pur și simplu nu se mai găsesc specialiști interesați să mai sape la fundațiile unei lucrări îndoielnice. Nici măcar lucrările de stabilizare a alunecărilor care continuă să apară (cum sunt cele din apropierea nodului de la Apoldu de Jos) nu mai interesează pe nimeni: licitația pentru proiectarea necesară remedierii acestor alunecări a fost anulată luna trecută, deoarece nicio companie din țara nu s-a arătat interesată de lucrare. 

Cu limitări de viteză, cu devieri de trafic uneori, însă, ne bucurăm că bucata aia de autostradă ”o avem și așa”. Chiar dacă pericolul unor alunecări de teren bruște, care să pună în pericol viețile celor care circulă pe acolo continuă să existe, ”ce mai contează o viață de om, două-zece, când atâția își găsesc sfârșitul în accidentele care au loc pe rutele fără autostrăzi”? Subiecte noi apar pe agenda zilelor, așa că bucata aceea de autostradă a ieșit demult din atenția publică și a dispărut din preocupările unor aleși vremelnici, care probabil nici nu au mandate suficient de lungi încât să priceapă ce e cu ”dosarul lotului 3”. Mai ales că, deocamdată, ”merge și așa”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 6145

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

2 Cents

Acum 4 ani

Din păcate motto-ul României a fost și continuă să fie: "merge și așa" chiar daca in campanii electorale ei ne spun altceva. Mulțumesc jurnalistului pentru că nu lasă subiectul să moara.
Raspunde

Mirela Popa

Acum 4 ani

Ba nu! Din Romania normala!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus