Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Generația care nu mai are nicio scuză

Generația care nu mai are nicio scuză

Au trecut un prim război mondial. Care s-au mai întors acasă, au avut de înfruntat o sărăcie cruntă. Școală se făcea exclusiv pe cheltuiala familiei, cine vroia mai mult de trei, patru clase. Munca era absolut inimaginabilă pentru criteriile de astăzi. Țăranii nu aveau timp să gătească și mănânce te miri ce, iar în industrie, oamenii erau pur și simplu sclavi. Dar fiecare în parte era mulțumit că avea ce să le dea de mâncare copiilor. Singura socializare era slujba de la biserică și, eventual, vreo seară de joc pentru tineret. Sau vreo cununie ori vreun parastas.

A venit și al Doilea Război Mondial, cu alte suferințe de neînchipuit pentru ziua de astăzi. Dincolo de ororile războiului, pe care nu le mai intuiești decât prin documentare ori cărți, se mai adăuga să fii ros de foame până la os, să nu știi dacă mai prinzi dimineața, să știi că doar de tine mai depind și alte suflete. Să nu fi văzut, până la 20, 30, 40 de ani numai muncă, distrugere, sânge, orori, abuzuri, injustiție. Să nu știi ce-ți rezervă ziua de mâine, să nu știi dacă vei sta pe scaun sau în fundul unei gropi comune.

S-a terminat războiul și câteva sute de mii de români au fost cărați în sloiurile Siberiei. Tot ce au trăit până atunci nu a fost decât partea frumoasă a vieții lor. Un vis. Viața la țară, alături de familie, alături de neamuri și vecini. Munca de la câmp, apa rece din ulcior, mămăliga întinsă lângă grâul proaspăt strâns, cerul albastru, clar, prispa casei, animalele... Acolo: umilință brută, luptă pentru aer, pentru a doua zi. Muncă până la epuizare și dincolo de ea, lipsa speranței că poate, cândva, totul se va sfârși și te vor lăsa să pleci acasă.

Ajunși acasă, nu au mai găsit nimic. Și au refăcut totul într-un regim absolut absurd, așa cum au știut, cum au putut. Ei, comuniștii de nevoie, sunt cei pe care am aruncat vina atunci când am văzut diferențele dintre Est și Vest. „Din cauza lor suntem unde suntem acum!”

Copiii acelei generații au acum peste 80-90 de ani. Sunt bunicii și străbunicii noștri - și totuși ne înțeleg. Ne înțeleg atunci când îi apostrofăm pe stradă, când nu mai merg în ritmul nostru. Atunci când ne bâzâie cu întrebări inutile, cu discursuri lungi și plicticoase, rostite prea rar pentru ritmul nostru. Vor socoti, probabil, că suntem o generație pierdută – și poate că au dreptate.

Nu am trăit nici 2% din ce au trăit ei și, pentru noi, e fantastic de bine. Nu am trăit războaie, nu am trăit foamete, iar singura molimă este acest coronavirus. Nu au de lucru decât cei care nu vor să muncească, iar viața bună să numără în mașini, telefoane și vacanțe. Cu toate acestea, odată cu bunăstarea, s-a dus naibii bunul simț. Cel puțin la noi.

Noi nu suntem o societate, ci o șleahtă de primitivi. Conducem ca animalele, ne distrăm ca în junglă, nu avem nici cel mai mic respect pentru cel de lângă noi. Acea generație de care vorbeam, în lipsa a absolut tot, nu a abdicat niciodată de la bunul simț. Noi, când avem totul, credem că ni se cuvine totul. Inclusiv spațiul, aerul, existența celui de lângă noi.

Recent, într-o țară din vest fiind, am urmărit o scenă care m-a șocat de-a dreptul. O mașină a parcat lângă blocul vecin. Spre mașină a venit o domnișoară, a deschis ușa și a intrat după ce a salutat politicos. După câteva secunde, fratele ei s-a îndreptat și el spre mașină, a deschis portiera din spate și, înainte să intre, a întrebat: „Permiteți?”. Asta e noua generație de acolo. Iar de acum suntem egali, nu mai avem nicio scuză. Ai noștri, la fel ca ai lor, nu au trecut prin războaie, boli, lipsuri, foamete ori comunism. Copiii lor sunt la fel ca ai noștri. Ai lor sunt educați. Ai noștri?

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 8281

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Io Nut

Acum 3 ani

Foarte bun articolul! Copiii mici nu au treaba cu persoanele de alta culoare, alta religie, alte orientari sau mai stiu eu ce "diferente" inspirate de parinti. "Educatia" asta porneste din casa, de la parintii lor blocati in pestera, care nu au reusit sa scoata nasul la aer curat si nu ii vor lasa nici pe copiii lor sa iese din pestera. In Romania nu se investeste in copii si in educatie, ca nu de acolo vin voturile si prin educatie, acei copii vor incepe sa gandeasca singuri si sa devina incomozi fata de politicieni. Se investeste in asistatii social, puscariasi si pensionari, ca de acolo vin voturi sigure. Din pacate, Romania si romanii nu isi mai revin niciodata. Cel mai bun exemplu sunt politicienii - degeaba isi baga copiii si nepotii prin partide si ii prezinta ca "noua generatie de politicieni", ca in spatele acestor copii sunt toti parintii si bunicii lor care s-au ocupat de "cresterea" lor. Copiii astia doar duc mai departe ideile parintilor lor, ca altfel ar fi facut altceva, nu ar fi intrat in politica. PS: Cat timp votati ciumele rosii si galbene sau votati antichitatile din forum, blocate in timp si fara viziune, tara asta nu are cum sa evolueze, doar va sta pe loc in timp ce voi saraciti si aia pe care ii votati se imbogatesc si va scuipa in fata!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus