Vineri,
02.01.2026
Innorat
Acum
3°C

VIDEO - Flashmob cu 50 de oameni, în parcul Sub Arini: „Am transmis un strop de speranță, prin dans”

VIDEO - Flashmob cu 50 de oameni, în parcul Sub Arini: „Am transmis un strop de speranță, prin dans”

50 de persoane s-au unit ieri după-masă într-un flashmob în parcul Sub Arini, pe melodia Jerusalema, un trend care s-a răspândit, în ultima perioadă, la nivel internațional. Organizatorii spun că au lansat apelul pentru a demonstra că și în această perioadă incertă mai poate fi găsită bucuria în activități comune – așa cum este, spre exemplu, un dans cu 50 de oameni, în mijlocul naturii. 

O școală de dans din Sibiu a reușit să adune câteva zeci de persoane pentru un flashmob de câteva minute pe una din cele mai cunoscute melodii la momentul actual. Reprezentanții școlii spun că ideea a venit din dorința de a le arăta sibienilor că deși trecem printr-o perioadă grea, din când în când mai putem găsi bucurie în lucruri mici, așa cum e un dans în mijlocul naturii, o întâlnire cu oameni dragi sau, de ce nu, amândouă în același timp. Așa s-au întâlnit 50 de învățăcei din Sibiu și Mediaș, ieri după-masă, în parcul Sub Arini.

„Având în vedere situația actuală cu care ne confruntăm, am încercat să fim aproape unii de ceilalți și am realizat un flashmob, dansând pe melodia Jerulasema, care transmite o energie de neegalat. Respectând astfel toate măsurile împotriva noului coronavirus, ne-am unit și am împărtășit cu privitorii din Parcul Sub Arini un strop de speranță și bucurie, prin dans! Cu toții suntem o familie, cu amintiri și momente unice petrecute împreună. Am vrut să transmitem din energia noastră și celorlalți oameni, cărora probabil le lipsesc activitățile zilnice care fie sunt restricționate, fie se desfăşoară mai greu”, spun reprezentanții trupei Dance Xplosion.

Școala de dans este condusă de Adrian Rasinariu iar proiectul a apărut la inițiativa instructorului Dobrin Cristina.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 7598

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus