Prof. Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general candidează pentru un scaun în Consiliul Local Sibiu. Anunțul a fost făcut ieri, chiar de inspector, pe pagina sa de facebook. Acesta spune că este membru PNL de 20 de ani și a acceptat să candideze pentru că simte cu adevărat că poate schimba imaginea Sibiului alături de actuala echipă PNL.
„În mod special, doresc să devin în Consiliul Local Sibiu, vocea care să facă auzite și ascultate, până la rezolvare, problemele pe care elevii, părinții și profesorii le întâlnesc zi de zi. Îmi propun ca, în anul 2030, Sibiul nostru să devină un exemplu a ceea ce ar trebui să devină România educată. Nimic nu este prea mult pentru copiii Sibiului, nici un efort nu este de prisos”, scrie Alexandru Dumbravă.
Deși în luna septembrie a anului trecut liberalii anunțau înscrierea în partid a lui Alexandru Dumbravă, inspectorul explică că s-a făcut o confuzie, el fiind membru PNL din anul 1998, dar că până anul trecut nu a făcut politică.
„Lumea a confundat puțin lucrurile. Eu sunt membru PNL din anul 1998, dar nu am făcut niciodată politică. Eu am preferat întotdeauna să fac educație și management educațional. Anul trecut m-am decis să mă implic și în politică și să mă alătur unei echipe care muncește și face ceva. Anul trecut a fost o neînțelegere probabil și atât”, a declarat Alexandru Dumbravă pentru Turnul Sfatului.
Prof. Alexandru Dumbravă a fost directorul Casei Corpului Didactic din Sibiu, până anul trecut, iar din 14 noiembrie 2019 a devenit inspector școlar general.
Sursa foto: Arhiva TS
Tag-uri: coniliul lucal , alexandru dumbrava candideaza , Inspectoratul Şcolar Judeţean , Alexandru Dumbravă ,
Vizualizari: 2811
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Rodica Șufană
Acum 20 ore
Zzz Yyy
Acum 20 ore
Fara Logica
Acum 20 ore
Earl Bird
Acum 21 ore
Volovei Mircea