Centrul de servicii Ocna Sibiului are ca obiectiv reabilitarea, modernizarea și dotarea unui imobil existent în satul Topârcea și transformarea lui în centru social pentru persoane vârstnice. Proiectul vine în sprijinul vârstnicilor prin crearea unor condiții de socializare și de îngrijire corespunzătoare.
„Pe lângă lucrările de modernizare a drumurilor, a spațiilor verzi, a îmbunătățirii condițiilor de învățământ, a dezvoltării componentei culturale, a dezvoltării capacității turistice a stațiunii, grija noastră s-a îndreptat și spre tații și mamele noastre, bunicii și bunicile noastre, pentru a le crea premisele unei bătrâneți liniștite, cu condiții de socializare și îngrijire corespunzătoare”, explică Claudiu George Predescu, primarul din Ocna Sibiului.
Clădirea ce urmează să fie reabilitată este amplasată pe un teren de peste 1500 de metri pătrați, în imediata vecinătate a Bisericii Ortodoxe din satul Topârcea. Principalele obiective ale proiectului sunt reabilitarea, extinderea și schimbarea destinației clădirii în centru de zi pentru un număr minim de 100 persoane vârstnice, precum și înființarea unei unități de îngrijire la domiciliu pentru un număr minim de 50 de persoane vârstnice independente sau dependente de asistență.
Procedura de selecție a unui partener care să presteze serviciile necesare pentru transformarea acestei clădiri într-un centru social a început în anul 2017, iar luna aceasta primăria a semnat cu două firme de construcții contractul de proiectare și de execuție, contract în valoare de 1.756.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: centru social , ocna , imobil , proiect
Vizualizari: 1154
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil