FC Hermannstadt a anunțat astăzi despărțirea oficială de singurul jucător sibian care era în lotul primei echipe. ”A fost Liga III-a, a II-a și Liga 1, acel gol cu Mediaș din semifinale și apoi altele și altele... Tu ai fost mereu aici, la tine acasă... Ne-am bucurat împreună la fiecare gol, la fiecare pasă de gol, la fiecare sprint sau dribling de-al tău... Am crescut #impreuna! Și așa cum se întâmplă uneori și în viața de dincolo de stadion, a sosit acel moment al despărțirii...
Astăzi A.F.C.Hermannstadt și Petrișor Petrescu s-au despărțit amiabil, din toate punctele de vedere. Petrișor al nostru vrea să se bucure de fotbal și sub alte culori, meci de meci, iar noi știm că poate și că merită! #FCH îți mulțumește, Petry!”, a anunțat clubul pe pagina de Facebook a echipei.
Despre încheierea contractului cu Petrescu, presa centrală a scris încă de la începutul săptămânii trecute, imediat după înfrângerea cu CFR Cluj, 1 – 0, de etapa trecută. Atunci jucătorul sibian a declarat pentru Turnul Sfatului că cei din conducerea clubului nu i-au spus nimic de rezilierea contractului. ”Eu nu am avut până acum nicio discuție, cu niciun oficial al clubului cu privire la contractul meu. Mă antrenez normal, sunt în programul echipei ca și până acum, pot spune că sunt încă jucătorul lui Hermannstadt. În plus, niciodată nu am avut vreo discuție cu antrenorul, în care să-mi spună că nu mai sunt în vederile sale. Am văzut știrile, nu știu de unde au informațiile, vom vedea ce va fi în viitor”, a spus Petrescu.
Petrișor Petrescu a jucat în primele trei meciuri din acest campionat și are la activ două pase de gol. Cota lui de piață, conform transfermarkt.com este de 450 de mii de euro. Singurele cluburi la care a jucat sunt din județul Sibiu, loc unde s-a și născut: Voința Sibiu, FC Cisnădie și FC Hermannstadt.
Foto: Facebook / FC Hermannstadt
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Petrişor Petrescu , hermannstadt , contract
Vizualizari: 2171


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Turci
Acum 5 ore
Resi
Acum 5 ore
Resi
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 6 ore
Pol-Pot