Un protest faţă de purtarea măştii a avut loc, ieri, 19 septembrie, în mai multe orașe din țară. Oamenii și-au arătat nemulțumirea față de purtarea măștii în locații centrale din orașe precum București, Timișoara, Oradea sau Cluj.
În Piaţa Universităţii din București, participanţii având steaguri tricolore, mesaje împotriva autorităţilor şi împotriva „dictaturii sanitare”, scriu cei de la News.ro. Participanţii au cerit „şcoli, nu lagăre”.
Aproximativ 200 de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Universităţii pentru a manifesta împotriva purtării măştii de protecţie şi împotriva măsuruilor de limitare a răspândirii pandemiei.
Mulţi dintre participanţi s-au arătat nemulţumiţi de măsurile care s-au luat în unităţile de învăţământ şi cer „şcoli, nu lagăre”.
„Jos dictatura”, „Libertate” şi „Nu vă credem”, „Copiii noştri nu sunt cobaii voştri” sunt doar câteva dintre scandările participanţilor la protest.
„Cum poţi să înveţi la materia «Educaţie civică» despre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti când te afli într-o cuşcă şcolară? Cum poţi să înveţi la Istorie despre Revoluţia Franceză sau Declaraţia de Independenţă a SUA, când ai masca pe figură, ca sclavii pe plantaţie? Ce vor înţelege aceşti copii despre valorile libertăţii şi dreptăţii, când ei vor fi îngrădiţi îngrozitor, în timp ce le învaţă? Cerem anularea restricţiilor aberante şi a educaţiei online”, au transmis organizatorii.
Oamenii au avut steaguri tricolore, vuvuzele, fluiere şi mesaje împotriva autorităţilor şi împotriva „dictaturii sanitare”.
Printre parotestatari s-au numărat și clerici, regizorul Cristi Puiu, dar și actrița Carmen Tănase.
Oamenii au protestat și în alte orașe
Și în Timișoara, aproximativ 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Victoriei unde a avut loc un protest bazat pe nemulțumirile legate de obligativitatea purtării măștilor, atât în școli, cât și în spațiile închise, scriu cei de la Expres de Banat.
Protestul a fost deschis de Gheorghe Vela, avocat și tată a șase copii.
„Noi protestăm doar în numele acelor părinți care împărtășesc aceleași idei pe care le avem noi. Nu în numele tuturor părinților. Există și oameni care sunt speriați, care le-ar pune șapte măști copiilor lor la gură. Dacă vor șapte măști, șapte măști să le pună. Noi vrem ca, copiii noștri să fie educați la școală într-un mod foarte frumos, fără panică, fără stres, fără starea aceea de anxietate în care pot să ajungă”, a spus Gheorghe Vela.
În Oradea, circa 100 de persoane, adulţi şi copii, s-au adunat, sâmbătă după amiaza, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a protesta împotriva obligativităţii purtării măştilor - pe care ei le numesc de fapt „botniţe" - de către cei mici la şcoală.
Potrivit legii, participanţii la protest ar fi trebuit să poarte măşti, lucru care nu s-a întâmplat. Concret, Hotărârea de Guvern prin care, recent, s-a permis organizarea în starea de alertă a unor demonstraţii cu maxim 100 de participanţi impune ca aceştia să poarte măşti, să rămână distanţaţi şi să-şi dezinfecteze mâinile. Participanţii la protest, însă, nu cred că măştile ajută la ceva, după cum au spus-o chiar ei, şi consideră multe dintre măsurile luate în contextul pandemiei drept "propagandă mincinoasă", scriu cei de la E Bihoreanul.
În Cluj au protestat aproximativ 30-40 de persoane au protestat, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca împotriva purtării măştilor de protecţie în şcoli de către elevi, scrie capital.ro.
Jandarmii au încercat să-i disperseze pe protestatari, pe motiv că nu aveau autorizaţie pentru acţiune, nu purtau măşti şi nu respectau distanţarea fizică.
„Cei mici nu pot să înveţe. E o parodie, o porcărie şcoala în condiţiile acestea. Vedeţi răspunsul sistemului la mica noastră iniţiativă. Au fost cel puţin la fel de mulţi poliţişti pe cât eram noi, şi asta de fiecare dată”, a spus unul dintre protestatari.
Printre altele, protestatarii au cântat „Hristos a Înviat” şi „Veşnica Pomenire”.
Sursa Foto: Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2532
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)