O modalitate de a crea tablouri deosebite, cu ajutorul unor cuie și a zeci de metri de ață, String Art este un stil care atrage tot mai mulți admiratori. Acest procedeu a fost adoptat și de un sibian.
De loc din Petroșani, Ionuț Niță s-a stabilit deja de mai bine de zece ani la Sibiu. Aici a descoperit și pasiunea pentru String Art, într-o perioadă în care avea nevoie de o activitate care să îi ocupe mintea și să îl relaxeze. I-a plăcut nespus și l-a ajutat, așa că nu a mai renunțat la ea.
„A început ca o formă de meditație activă. O cale de a interacționa cu propriile emoții, un punct de acces spre interior. Iar apoi am făcut mai multe pentru prieteni. Nu aș ști să îți zic ziua primului cui. Încă învăț. Primele tablouri de acest gen le-am văzut la unele festivaluri și petreceri cu o tematică ușor mai excentrică, folosite ca decor”, povestește acesta.

„Am investit timp și răbdare”
Atunci când vine vorba de investiție, Ionuț mărturisește că nu a avut nevoie de bani pentru a pune pe picioare mica afacere. Primele lui materiale le-a avut deja când a început. Apoi, totul a mers de la sine înainte.
„Investiția a constat în timp și răbdare, iar dacă aceasta a fost răsplătită în vreun fel... Cu siguranță vreo sufragerie este ușor mai colorată. Cred că primele lucruri folosite într-un string art le-am primit sau le-am găsit și reciclat”, explică Ionuț.
Întrebat cum a fost primită ideea lui, bărbatul spune că nu a urmărit acest aspect și nu pare să îi acorde o importanță deosebită. Pur și simplu creează. Aceasta este plăcerea lui.

Unii clienți știu exact ce vor. Ceilalți îi oferă libertate de exprimare
Dacă de multe ori cei care îl contactează știu cu exactitate ce își doresc, există și persoane care pur și simplu cer un tablou, fără să știe ce vor. Aici intervine creativitatea lui Ionuț.
„Cererile se fac pe Facebook, în urma unei conversații. Sunt persoane care vin foarte hotărâte, cu un model prestabilit și persoane care știu doar că își doresc un tablou, ceea ce îmi oferă libertate mai mare de exprimare. Cea mai neobișnuită creație a fost și rămâne în continuare o libelulă din cupru. Cea mai nouă și totodată dificilă este ying yang-ul”, povestește sibianul.
Afacerea lui Ionuț Niță poate fi urmărită pe pagina sa oficială de Facebook, „Jnitzi Stuff”. Aici îi veți descoperi cele mai recente creații, dar veți putea în același timp să faceți comenzi și să alegeți tabloul preferat.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7599


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
AndreiM
Acum 9 ore
DB
Acum 9 ore
Kokos
Acum 9 ore
Klaus priceputu
Acum 9 ore
@ Emil