O femeie în vârstă de 72 de ani, infectată cu noul coronavirus, este considerată decesul cu numărul 120, potrivit raportării zilnice făcute de Instituția Prefectului Sibiu.
Potrivit autorităților, aceasta avea comorbidități.
Zece decese au fost înregistrate în ultimele șase zile la Sibiu, ultimul deces fiind înregistrat astăzi, 3 octombrie. Persoanele decedate au vârste cuprinse între 41 și 92 de ani.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, toate persoanele decedate sufereau și de alte afecțiuni grave. De asemenea, două decese sunt de la Căminul de bătrâni Haus Bethel, din Șelimbăr, unde, în această săptămână s-a declarat focar COVID-19.
Miercuri, 30 septembrie a fost ziua cu cele mai multe decese înregistrate în Sibiu, în doar 24 de ore. Este vorba despre cinci decese anunțate într-o singură zi.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2332 de persoane (dintre care 2193 adulți și 139 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1633 de persoane, iar 120 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 54 persoane.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: COVID-19 , Sibiu , bolnavi , coronavirus , deces
Vizualizari: 1461
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Q
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Ron
Acum 14 ore
Eu
Acum 14 ore
Emil