Joi,
11.09.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Cine sunt cei care decid restricțiile provocate de coronavirus, în Sibiu?

Cine sunt cei care decid restricțiile provocate de coronavirus, în Sibiu?

55 de persoane, în frunte cu prefectul Mircea Crețu, compun Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, instituția care coordonează activitatea pentru stoparea efectelor provocate de pandemia de coronavirus în județ. Vicepreședinte al acestei instituții este Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, iar din structură fac parte toți directorii instituțiilor descentralizate, reprezentanții armatei, poliției și jandarmeriei, dar și al altor societăți considerate vitale în acest proces.

Cel de-al doilea vicepreședinte este Trefaș Lucian, Inspectorul şef al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt.Dumitru Croitoru”al Judeţului Sibiu.

Cine este Vocea Unică?

În una din primele hotărâri ale structurii, s-a stabilit ca toate informațiile să fie furnizate către public doar prin ”vocea unică”. ”Având în vedere măsurile excepționale dispuse pentru prevenirea și limitarea unor posibile îmbolnăviri cu coronavirus precum și viteza de propagare a coronavirusului pentru aplicarea la nivelul județului Sibiu în mod corespunzător a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 (...) începând cu data de 04.04.2020, se stabilește VOCEA UNICĂ pentru

comunicatele de presă la nivelul județului Sibiu privind evoluția COVID – 19”, se arată în documentul emis la începutul lunii aprilie. La Art. 2. Se stabilește că ”VOCEA UNICĂ”, este ”purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Sibiu, domnișoara Andreea Stefan”.

 

 

COMPONENŢA COMITETULUI JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ SIBIU

 

 

1 Crețu Mircea - Dorin - Președinte - Prefectul Județului Sibiu

2 Cîmpean Daniela - Vicepreședinte - Preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu

3 Trefaș Lucian - Vicepreședinte - (î)Inspector şef, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt.Dumitru Croitoru”al Judeţului Sibiu

4 Muntean Sanda-Ligia  - membru - Subprefectul Județului Sibiu

5 Macrea Rareș  - membru - Subprefectul Județului Sibiu

6 Ivancea Tiberiu  - membru -Inspector şef, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu

7 Gândilă Dan - Marius  - membru -Inspector şef Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt.Dumitru Croitoru”al Judeţului Sibiu

8 Pleșa Iosif - Marius  - membru -Director executiv, Agenţia Națională pentru Protecţia Mediului Sibiu

9 Boța Ioan  - membru -Director executiv, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu

10 Budescu Gabriel  - membru -Director executiv, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu

11 Bîrs Mircea - Sandu  - membru -Director, Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu

12 Cengher Ionuț Ovidiu  - membru -Director, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş

13 Matiș Traian  - membru -Director, Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba

14 Tamaș Laurențiu  - membru -Director Operaţiuni Delgaz Grid S.A. din grupul E-ON GAZ

15 Volintiru Constantin Adrian  - membru -Director general interimar, SNGN Romgaz SA Mediaş;

16 Kovacs Tibor  - membru -Director Direcţia Calitate, Mediu, Prevenire şi Protecţie, SNTGN Transgaz S.A. Mediaş

17 Drăgan Tiberiu  - membru -Director, Transelectrica- Sucursala de Transport Energie Electrică Sibiu

18 Benga Florin  - membru - Director, S.C. FDFEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud”S.A Braşov S.D.E.E. Sibiu;

19 Spătari Ovidiu  - membru -Inginer şef, Uzina Hidrocentrale Sibiu

20 Mirea Alecu  - membru -Şef Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Sibiu

21 Gîrdea Ioan Marius  - membru -Director general R.A. Aeroportul Sibiu

22 Grecu Viorel  - membru -Şef agenţie, Autoritatea Rutieră Română, Agenţia Sibiu

23 Creţu Liviu  - membru -Şef secţie, Secţia Drumuri Naţionale Sibiu

24 Biriș Rareș  - membru -Director, Filiala Judeţenă de Cruce Roşie Sibiu

25 Bondrea – Maier Vasile  - membru -Director general, S.C. “Apă-Canal” S.A. Sibiu

26 Bârsan Ghiţă  - membru -Comandantul Garnizoanei Sibiu

27 Cocoș Nicolae  - membru -Director general, S.C “Drumuri şi Poduri” S.A.Sibiu

28 Țichindelean Șerban  - membru Director executiv, Direcţia Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu

29 Robert Blaj  - membru -Director, Direcţia Silvică Sibiu

30 Popescu-Părpăuți Cosmin Nicolae  - membru -Şef, Direcția Judeţeană de Telecomunicaţii

Speciale Sibiu

31 Pribeagu Dorin  - membru -Şef Regulator de Circulaţie Regională de Căi Ferate Braşov Sibiu

32 Toth Felicia Elena  - membru -Director executiv, Direcţia Județeană pentru Agricultură Sibiu

33 Pană Ion  - membru -Inspector şef judeţean, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Sibiu

34 Baba Ioan Cristian  - membru -Director, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala Sibiu

35 Dodenciu Constantin Gheorghe  - membru -Inspector şef, I.S.C.I.R. Inspector – Inspecţia

Teritorială Sibiu

36 Anghel Elena Daniela  - membru -Prim comisar, Comisariatul Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu

37 Popescu Constantin  - membru - Manager interimar, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu

38 Csillag Bogdan  - membru -Medic Şef, SMURD Sibiu

39 Dumbravă Alexandru Petru  - membru - Inspector Şcolar General, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu

40 Sava Petrică  - membru - Garda Forestiera Județeană Sibu

41 Cindrea Amalia  - membru - Comisar şef adjunct, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu

42 David Adrian Ioan  - membru - Director, Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu

43 Dobre Radu Ion  - membru - Şef administraţie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu

44 Hasan Remus  - membru - Director executiv, Unitatea Teritorială 345 Sibiu

45 David Nicoleta Sonia  - membru - Director executiv, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu

46 Furtună Remus  - membru - Inspector șef interimar, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu

47 Cîndea Viorel Ioan  - membru - Inspector șef, Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier-Sibiu

48 Vîlsan Laura Camelia  - membru - Director general, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu

49 Coldea Liliana  - membru - Manager Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

50 Foloba Flavius  - membru - Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă a Judeţului Sibiu

51 Badea Alexandru  - membru - Șeful Direcției Județene de Informații Sibiu

52 Fodor Mioara Maria  - membru - Director executiv, ANM, Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu

53 Moga Doru Florian Cornel  - membru -Managerul Spitalului Militar de Urgență Sibiu

54 Mihu Adrian  - membru - Șeful Secției de Autostrăzi Sibiu

55 David Costin Dan  - membru - Director, Centrul Chinologic Sibiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 6363

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Cezar Cezar

Acum 4 ani

Dincolo de faptul că nu am înțeles ce caută acolo Transelectrica, Romgazul, Direcția Silvică, etc. am înțeles că este madam Câmpean, Președinte al CJ. Și asta spune tot... Vai mama noastră.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

L-ati uitat pe Frank Albert Sinatra,adevarata Voce Unica !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus