Colectarea, depozitarea și tratarea deșeurilor în stațiile de sortare și compost generează în fiecare zi costuri. Cele mai mari costuri sunt cele generate de deșeurile reziduale – cele din recipientele negre – care sunt depozitate la groapa de gunoi. Pentru a determina sibienii să sorteze cât mai atent deșeurile și, prin urmare, să genereze cât mai puțin gunoi rezidual a fost implementat sistemul ”Plătește pentru cât arunci!”
“Plătește pentru cât arunci“ este o inițiativă adoptată la nivel național cu scopul de a determina populația să colecteze selectiv deșeurile. Ca urmare a implementării acestei inițiative, sibienii mai plătesc doar pentru deșeurile reziduale. Ridicarea și transportul deșeurilor reciclabile sunt gratuite.
Cum? Cu cip-uri!
Primul pas pentru introducerea acestei inițiative a fost cel de creare a unei infrastructuri digitale de monitorizare a deșeurilor. Practic, fiecare pubelă sau container pentru deșeuri reziduale (recipientele de culoare neagră) au fost dotate cu un cip (pubelele au spații dedicate pentru amplasarea unor astfel de cipuri). Odată montate pe pubele, fiecare cip a fost ”marcat” cu adresa la care se află pubela respectivă, astfel încât la ridicarea deșeurilor, când pubelele sunt golite în autospeciale, sistemul digital al acestor mașini înregistrează automat faptul că de la adresa respectivă a fost descărcată pubela de deșeuri reziduale la o anumită dată și oră.
Toate aceste informații sunt transmise într-un sistem centralizat, aflat la dispoziția autorităților.
Cip-urile de identificare au fost montate și pe recipientele destinate deșeurilor reziduale amplasate pe platformele de colectare publică (cele din zonele de blocuri). În acest fel este calculată și cantitatea de deșeuri reziduale generate de cetățenii “arondați“ fiecărei platforme publice de colectare a deșeurilor.
La fiecare descărcare a unei pubele negre, echipamentele instalate pe autogunoieră ”citesc” cip-urile instalate pe pubele
Abonamente
În urma implementării principiului “plătește pentru cât arunci“, taxa de salubritate pe care o plătea fiecare gospodărie s-a transformat în abonament (sau, în termeni mai tehnici, în Pachet de Servicii de Salubritate de Bază). Valoarea acestui abonament diferă de la localitate la localitate (fiind stabilită de consiliile locale în funcție de cât de bine selectează locuitorii localității respective deșeurile), dar și în funcție de numărul de persoane care locuiesc în respectiva gospodărie.
În cadrul acestui abonament, fiecare gospodărie beneficiază de un anumit număr de ridicări a deșeurilor depozitate în pubela neagră, cea destinată deșeurile reziduale (adică deșeurile care nu mai pot fi reciclate sau compostate, fiind depozitate la groapa de gunoi).
Spre exemplu, pentru o familie cu trei persoane care locuiește la o casă în municipiul Sibiu, numărul de goliri a pubelei negre incluse în abonamentul lunar este trei. Fiecare golire de pubelă este contorizată automat, cu ajutorul cip-urilor.
Pentru restul, e gratuit!
Pentru celelalte tipuri de deșeuri colectate separat, care pot fi reciclate, ridicarea conținutului pubelelor nu mai este taxată. Cu alte cuvinte, pentru golirea pubelelor galbene (pentru plastic și metal), albastre (pentru hârtie și carton) și a recipientelor verzi (pentru sticlă) abonamentul lunar prevede costuri zero.
Cu o condiție: ca deșeurile din fiecare pubelă să fie corect selectate conform destinației fiecărui recipient. Altfel, în primă fază acestea nu vor fi ridicate, după care vor fi încadrate la categoria “deșeuri menajere“ (cele din pubela neagră). Iar golirea acestora, care depășește deja golirile incluse în abonament, va trebui plătită suplimentar.
Regularizările
O dată la șase luni, în urma implementării sistemului “plătește pentru cât arunci“ se va realiza o regularizare în sistemul de taxare. Practic, pentru fiecare gospodărie se va compara numărul de ridicări a pubelei negre inclusă în abonament și numărul de goliri care a fost, de fapt, realizat (număr de goliri contorizat prin sistemul cu cip-uri). Iar dacă numărul de goliri efectiv realizat este mai mare decât cel din abonament, atunci se va aplica o regularizare. Spre exemplu, pentru fiecare golire suplimentară, peste abonament, a unei pubele negre de 120 de litri se percepe o taxă suplimentară de trei lei.
Pentru cei care locuiesc la bloc
Situația nu este mult diferită nici pentru cetățenii care locuiesc la blocuri sau în condominii, care își depozitează deșeurile pe platformele publice. Primăriile au arondat fiecărei platforme publice apartamentele din zonă, astfel încât la fiecare platformă să poată depozita deșeuri doar anumiți cetățeni.
La final de semestru, la regularizare, nu vor mai trebui să plătească nimic suplimentar acei cetățeni arondați unei platforme publice care au sortat corect deșeurile (astfel încât conținutul containerelor destinate deșeurilor biodegradabile, de exemplu, să nu fie considerat neconform și să fie aruncat la groapa de gunoi).
Dacă deșeurile nu au fost sortate corect și, prin urmare, și containerele amplasate suplimentar au fost umplute de mai multe ori, la regularizare se va aplica o taxă suplimentară de 28 de lei pentru fiecare golire “peste abonament“. Valoarea totală a costului suplimentar va fi suportată în mod egal de către toți cetățenii arondați respectivei platforme publice. În municipiul Sibiu, locuitorii de la bloc sau condominii care colectează selectiv și nu vor să fie penalizați din cauza unor vecini care nu fac acest lucru, au posibilitatea să depună singuri deșeurile reciclabile (hârtie, plastic, metal etc) la mai multe puncte amenajate. Cu dovada primită de la punctele amenajate ei vor fi scutiți de eventualele costuri suplimentare generate la platforma publică la care sunt arondați.
Acest material a fost publicat în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”
Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda comunității
Parteneri:
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4551
Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Ioan
Acum 47 minute
Emil
Acum 1 oră
Daf
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 2 ore
Aci Duțu