Un bărbat din Copșa Mică este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce, știind că este infectat cu noul coronavirus, s-a deplasat la clinica din Mediaș unde i s-a efectuat testul, apoi la Spitalul Județean Sibiu, „prin aceasta punând în pericol sănătatea celorlalte persoane”, transmite Prefectura.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au constatat ieri o infracțiune de zădărnicirea combaterii bolilor. În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în jurul orei 12:30, la o clinică medicală din municipiul Mediaș, s-a prezentat o persoană care ar fi afirmat în public că dorește să își ridice personal rezultatul testului privind virusul SARS CoV-2, fiind anunțat telefonic că este confirmat pozitiv. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului nu l-au mai găsit la clinică pe bărbat, însă în urma verificărilor i-au stabilit identitatea, precum și faptul că acesta (un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Copșa Mică) în urma efectuării unei serii de analize medicale, în data de 15 octombrie a fost confirmat pozitiv cu virusul SARSCoV-2 (confirmare făcută on-line), explică Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Deși avea cunoștință de rezultatul pozitiv al testului, bărbatul s-a prezentat ieri la clinică pentru a-și ridica buletinul de analiză, iar ulterior la Spitalul Clinic Județean Sibiu pentru investigații amănunțite, prin aceasta punând în pericol sănătatea celorlalte persoane aflate în interiorul clinicii, spune sursa citată.
Polițiștii Biroului Ordine Publică Mediaș s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterea bolilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2131
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
HBomb
Acum 33 minute
HBomb
Acum 33 minute
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 34 minute
@Barosanu
Acum 36 minute
HBomb