Un rezultat în urma căruia USR PLUS Sibiu să trimită doi deputați și un senator în Parlamentul României este scenariul ”ideal” pentru Dan Barna, copreședintele formațiunii la nivel național. Dan Barna deschide lista candidaților USR PLUS Sibiu pentru Camera Deputaților.
CV-ul și realizările profesionale ale candidaților sunt punctele pe care reprezentanții USR PLUS le consideră avantaje înaintea începerii campaniei pentru alegerile parlamentare, programate pe 6 decembrie. Adrian Echert, președintele organizației județene a USR, a arătat că numele candidaților și ordinea acestora pe liste sunt expresia unei democrații interne de partid. ”Listele nu sunt rezultatul negocierilor într-o cameră obscură. A fost o competiție internă de idei, de CV-uri”, a spus Adrian Echert.
Dan Barna, copreședintele USR PLUS la nivel național, este – deocamdată – singurul parlamentar de Sibiu al formațiunii. După șase decembrie, Dan Barna speră să mai aibă alături de el alți doi colegi din Sibiu, un deputat și un senator: adică pe avocatul Marius Vulcan (locul doi pe lista pentru Camera Deputaților) și pe economistul Claudiu Mureșan (primul pe lista pentru Senat, președinte al USR Mediaș). ”Lista USR PLUS de la Sibiu este, de departe, cea mai bună din listele de aici, din județ. USR PLUS vine cu oameni cu competențe reale în economie, administrație, educație și IT, zone în care România are nevoie disperată de reforme”, a declarat Dan Barna.
Fără penali în funcții publice, digitalizarea instituțiilor publice care să facă dispărute ”tonele de hârtii pe care le cărăm dintr-o parte în alta”, crearea unui fond pentru sănătate din care să fie construite spitale sunt câteva din propunerile celor de la USR PLUS. Concret, cele 40 de angajamente ale candidaților ”noii generații” pentru alegerile parlamentare vor fi anunțate zilele următoare.
Dan Barna a mai arătat că, din punctul lui de vedere, principalii competitori în aceste alegeri sunt social-democrații și liberalii, partide considerate incapabile de a duce la capăt reformele necesare.
În ceea ce privește organizarea alegerilor în contextul pandemiei, Dan Barna crede că administrarea acestei perioade are nevoie de un parlament nou, dar nu cu orice riscuri. ”Evident, dacă lucrurile scapă de sub control și sistemul de sănătate nu mai face față, trebuie regândită situația”.
Candidații USR PLUS Sibiu
Camera Deputaților
1. Dan Barna
2. Marius Vulcan
3. Ioan Plesciuc
4. Cristian Vîlcu
5. Daniela Ilie
6. Carmen Novac
Senat
1. Claudiu Mureșan
2. Anca Mălaiu
3. Traian Belei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: candidati , parlamentare , usr plus
Vizualizari: 2102
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel