O medie de 100 de cazuri noi pe zi. Aproape de 3.000 de cazuri noi într-o lună. 73 de sibieni decedați în urma infectării cu SARS CoV-2, numai în luna octombrie. Paturile destinate pacienților cu coronavirus sunt ocupate în proporție de peste 90%, la ATI este plin. Specialistul din DSP care gestionează situația Covid-19 în Regiunea Centru spune că vârful va fi de abia peste 4,5 săptămâni.
În acest timp, Spitalul Militar din Sibiu se află în ample modernizări, iar la întrebările jurnaliștilor referitoare la felul în care doctorii de aici își pot ajuta colegii, răspunsul este: ”Nu am mandat să vorbesc. Dacă se înțelege, bine, dacă nu, nu am ce să comentez”. Asta a spus astăzi dr. Moga, șeful unității, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.
”Sunt schele și muncitori în ATI. Paturile sunt protejate”
Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP), spune că astăzi a vizitat Spitalul Militar și că unitatea nu poate ajuta pacienții decât după luna decembrie, cel mai probabil. Motivul: se lucrează. ”Astăzi am făcut o vizită de informare la Spitalul Militar. Vă pot spune că Spitalul Militar este în renovare, inclusiv secția ATI și blocul operator. Am înțeles că până la sfârșitul lunii noiembrie, poate chiar și decembrie, aceste lucrări nu vor fi finalizate. Până în acel moment, spitalul nu va putea prelua pacienți”, a explicat Budescu.
mesaj transmis de personalul Spitalului Militar în primăvară, la începutul pandemiei
Posibilitatea să funcționeze doar anumite secții, este exclusă de către acesta. ”Nu a fost luată o hotărâre prin care Spitalul Militar să devină spital Covid. Acolo sunt muncitori, sunt schele. Chiar și în ATI sunt schele, iar paturile sunt acoperite cu o folie de plastic pentru a fi protejate. Paturile de la ATI nu funcționează, sunt schele”, spune directorul DSP. Întrebat dacă medicii de aici nu și-ar putea ajuta colegii de la Spitalul Clinic Județean, Budescu a rămas fără sunet, ședința desfășurându-se în sistem online.
Directorul Spitalului Militar: ”Nu am mandat să vorbesc”
Comandantul Spitalului Militar de Urgență Sibiu, col. dr. med. Doru-Florian-Cornel Moga nu poate da detalii despre modul cum doctorii unității ar putea fi detașați într-un alt spital, nici cum s-ar putea transfera aparatura medicală, până la terminarea lucrărilor. ”Din păcate, nu am mandat să vorbesc. Trebuie să respectăm o modalitate de comunicare care e impusă de structura de care depind. Dacă se înțelege, bine, dacă nu, nu am ce să comentez”, a replicat doctorul militar.
”Poți să aduci o mie de aparate, dar personal nu ai, poți să faci paturi de ATI, dar personal nu ai, poți să aduci ventilatoare, dar personal nu ai, poți să faci multe, dar nu ai cu cine”
Vârful pandemiei în Sibiu va fi peste patru, cinci săptămâni
Problemele de acum sunt insignifiante, în raport cu ce va urma. Inspectorul șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Lucian Blăguțiu coordonatorul pentru gestionarea situației Covid-19 pentru Regiunea Centru susține că vârful epidemiei nu va fi atins în zona noastră decât peste 4, 5 săptămâni. În plus, susține el, lupta pentru salvarea cazurilor grave e pierdută în multe situații din cauza lipsei personalului medical. ”Probabil că vârful pandemiei va apărea peste patru, cinci săptămâni. Partea proastă este că se suprapune cu virozele respiratorii din perioada asta a anului, deoarece acestea fac parte din aceeași familie a virusului gripal, la fel ca SARS CoV-2 și maschează simptomele. Deja se caută metode de separare a celor două patologii. Totuși, capacitatea de testare este încă limitată din cauza lipsei aparatelor, dar mai ales a personalului. Spun asta, pentru că poți să aduci o mie de aparate, dar personal nu ai, poți să faci paturi de ATI, dar personal nu ai, poți să aduci ventilatoare, dar personal nu ai, poți să faci multe, dar nu ai cu cine”, a declarat Blăguțiu, pentru Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , Spitalul Militar , coronavirus
Vizualizari: 6157
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Calu
Acum 2 ore
Cozma
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Sibian