HOTĂRÂREA nr. 73/ 02.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, privind stabilirea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru o perioada de 14 zile, începând cu data de 03.11.2020, ora 00:00 până la data de 16.11.2020, ora 24:00, se va institui obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise, pe întreg teritoriul judeţului Sibiu. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Măsuri ce se vor aplica în satele Daia și Cașolț în perioada 03.11.2020 ora 00:00 până la data de 16.11.2020 ora 24:00:
-Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
-Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.
-Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise.
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
- În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
-Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi.
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
-Instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea pandemiei cu COVID-19 îşi vor intensifica măsurile de supraveghere şi control.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Bleahh
Acum 12 ore
Justitiarul
Acum 12 ore
Sibianul
Acum 12 ore
Hahaha
Acum 12 ore
Sibian