Este mare nevoie de plasmă la Spitalul Clinic Județean Sibiu pentru a salva vieți. Oameni dragi ai comunității sibiene, oameni care s-au implicat în această luptă crâncenă cu un virus imprevizibil ajutând ori de câte ori a fost nevoie, au acum nevoie de ajutorul sibienilor. Sorin Vasile Boica este unul dintre ei. Implicat până în măduva oaselor în programul de voluntariat „Vă ajutăm din Sibiu”, este descris de cei apropiați ca un luptător care nu a dat înapoi niciodată atunci când a fost nevoie de ajutorul lui. Acum se află internat la spital, cu o pneumonie severă și are nevoie de plasmă pentru a se face bine. Specialiștii explică faptul că procesul de obținere al plasmei hiperimune este unul de durată, de aceea toți cei care au fost bolnavi de COVID și s-au vindecat și pot dona, trebuie să o facă în număr mare și cât mai repede, pentru Sorin și pentru toți cei care pot fi salvați.
„Iubesc și ajut toți oamenii, pentru că așa face Tatăl din ceruri”, aceasta era motivația lui Sorin, ori de câte ori se urca la volanul bolidului cu care cutreiera toate satele de prin județ, ca să ducă ceva, orice era de dus, aproape oricărui glas care striga după ajutor, spune Smaranda Balan, inițiatoarea programului de voluntariat „Vă ajutăm din Sibiu”.
Sorin Vasile Boica este unul dintre voluntarii acestui program. Săptămâna trecută a fost testat pozitiv cu virusul SARS CoV – 2 și, din păcate, starea lui s-a înrăutățit. Acum are nevoie de un tratament cu plasmă pentru a se face bine.
„Era la UPU, sâmbăta trecută. Atunci i s-a făcut și testul și a fost confirmat pozitiv Covid 19. Prietenul meu are nevoie de ajutorul vostru, al #cOMunității. Are nevoie de plasmă, a dezvoltat o pneumonie iar starea lui s-a înrăutățit.
Vă rog din suflet, dacă au trecut 14 ZILE de când ați trecut prin boală și ați ieșit din carantină, ajutați-l donând sânge. Trebuie să specificați pentru cine: Sorin Boica - pozitiv Covid 19 internat pe secția boli infecțioase Sibiu”, scrie, pe pagina de facebook unul din apropiații lui Sorin.
„Sorin este tată, soț, frate, fiu, mentor pentru mulți și sprijin pentru foarte mulți. Prin el, Dumnezeu a binecuvântat sute de suflete aflate în nevoie, dar acum, el este cel care are nevoie de sprijin. […] Ajutați-ne să ne ajutăm OMUL!”, este un alt mesaj.
Samaranda Balan spune despre Sorin că accepta fără să ezite orice misiune prin care putea face bine.
„În drumurile lui, Sorin vedea nou-născuți fără pătuțuri - și nu se lăsa până nu făcea rost de ele- copii desculți - și nu se lăsa, până nu îi încălța, familii numeroase cărora le-ar fi prins bine o mașină de spălat, părinți care nu mai aveau ce să pună pe masă. Și la fel nu se lăsa, până când nu organiza un mic belșug, cum le-am spus, în vară unor adolescenți, când povesteam despre acest gen de voluntariat”.
Acum Sorin și alți pacienți aflați în stare gravă au nevoie de noi. Plasma ar putea fi șansa lor de vindecare.
„N-aș ști să spun, în cifre, câți kilometri de drumuri umanitate a făcut Sorin de când s-a alăturat grupului Va vedem din Sibiu. Dar știu că pentru foarte mulți oameni, el a fost răspunsul. Este greu să-l oprești pe Sorin de la a face fapte bune, pentru că așa este el, un om de o imensa bunătate. Dar după ce ajungi să interacționezi cu el și să-l asculți vorbind, înțelegi că povestea lui Sorin nu e doar o lecție de bunătate, ci și una de înțelepciune. Nu mai cunosc pe nimeni ca el”, spune Smaranda.
Procesul de obținere al plasmei este unul dificil și de durată
În aceste momente sunt pacienți internați în Spitalul Clinic Județean Sibiu care au nevoie de plasmă pentru a fi ajutați în lupta pe care o duc cu virusul SARS CoV-2. În aceste momente, spitalul nu are plasmă, de aceea fiecare donare este extrem de importantă. Procesul de separare al plasmei din sânge este unul minuțios și de durată. Cu cât sunt mai mulți donatori, cu atât se pot obține mai multe rezultate care să ducă la vindecarea pacienților cu simptome severe.
Biologul, Livia Mareș purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii din Sibiu vorbește pentru Turnul Sfatului despre plasmă și procesul de recoltare.
„Plasma hiperimună COVID-19 este plasma care conține anticorpi anti-SARS-COV 2 care se formează la persoana vindecată. Dacă această persoană donează sânge, din acel sânge prin separare rezultă concentrat eritrocitar și plasmă, care poate conține și anticorpi. NU obligatoriu și nu neapărat în concentrație corespunzătoare pentru a avea efect la un bolnav care ar fi transfuzata cu acea plasmă. Se poate obține plasmă și prin plasmafereză, adică un aparat și un kit special extrage numai plasma din sânge. Este mai eficient pentru că se obțin 2,3 pungi de plasma spre deosebire de metoda clasică unde se obține doar o pungă”.
Livia Mareș mai spune că, pentru ca persoana care donează să fie eligibilă trebuie să îndeplinească toate condițiile de admisibilitate la donarea de sânge și în plus să dovedească într-un fel că este persoană vindecată COVID-19. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, se recoltează probe predonare din care se fac toate analizele care s-ar face dacă ar dona și în plus determinare de anticorpi anti-SARS-COV 2.
„Se poate sări peste această etapă, dar riscăm să recoltăm mult dar să rebutam la fel de mult. Apoi se testează acel donator la noi ca orice donator și în plus probe din plasmă se trimit la Institutul Național de Hematologie Transfuzională București unde se mai fac determinați PCR pentru virusurile transmisibile prin sânge și anticorpi anti-HLA și se mai face o titrare de anticorpi anti-SARS-COV 2. Abia dacă toate aceste analize sunt valide plasma este și ea validată și bună de transfuzat. Procesul este laborios și de durată, dar așa este ordinul de ministru”, mai spune biologul.
Menirea plasmei este ca aceea a unui vaccin. Anticorpii din ea luptă cu virusul.
În Sibiu sunt 3.476 de persoane vindecate de COVID-19
Buletinul transmis astăzi de reprezentanții Prefecturii Sibiu arată sunt 3.476 de persoane vindecate de COVID-19. Doar ei sunt cei care i-ar putea ajuta pe toți cei care, în aceste momente, se luptă să respire, se luptă să trăiască.
Donatorii de plasmă primesc toate beneficiile ca și în cazul donării de sânge: analize gratuite, bonuri de masă, zi liberă, transport gratuit. Dintre acestea, un important avantaj este că prin testările de care beneficiază gratuit anterior donării, acești pacienți vindecați de SARS-COV 2 află dacă și-au păstrat anticorpii care îi protejează de reinfectare.
Toți cei care doresc să doneze își pot face programare la numărul de telefon 0369 437 127.
Centrul de transfuzie sanguina Sibiu se află pe b-dul Corneliu Coposu, nr 2-4.
Sursa Foto: facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: donatori , donare de plasma , Sibiu , Spitalul Județean , Sorin Boica , coronavirus , va ajutam din sibiu
Vizualizari: 4261
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
John S
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 6 ore
Leonard