Joi, 12 noiembrie, la ora 10 a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Ocna Sibiului în cadrul căreia primarul George-Claudiu Predescu și cei 12 consilieri aleși au depus jurământul.
Ședința a fost deschisă cu intonarea imnului de stat al României și a fost condusă de către decanul de vârstă al noilor consilieri aleși, Gligor Vasile sprijinit de cei mai tineri doi consilieri Cristea Adrian-Nicolae și Negrilă Radu. Din partea Instituției Prefectului –Județul Sibiu a participat online consilierul juridic Moisă Ioana-Maria. Ședința a continuat cu depunerea jurământului de către primar și apoi de către cei 12 consilieri locali validați.

„După cum bine știm cu toții, din patru în patru ani se organizează alegeri locale pentru primar și a consilieri locali. În urma alegerilor din anul 2020 atât primarul, cât și fiecare consilier au obținut sprijinul concretizat prin vot din partea unui anumit număr de cetățeni. Fiecare dintre noi are responsabilitatea și îndatorirea de a reprezenta cu cinste si de a nu dezamăgi încrederea acordată de către cei care ne-au votat. Am încredere și speranța într-o colaborare bună cu toți membri Consiliului Local, colaborare ce se va concretiza în creșterea calității vieții și modernizarea orașului nostru. Doresc multă sănătate tuturor consilierilor locali, putere de muncă și succes în mandatul care va urma”, a declarat primarul George-Claudiu Predescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: învestire , primar , Ocna Sibiului , juramant
Vizualizari: 2225


Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Alzara 1918
Acum 25 minute
Alzara 1818
Acum 36 minute
Emil
Acum 52 minute
MergeTreaba
Acum 55 minute
Ana Alexe