Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
31°C

Weekend-ul șoferilor băuți, la Sibiu. Unul a ajuns cu mașina în șanț

Weekend-ul șoferilor băuți, la Sibiu. Unul a ajuns cu mașina în șanț

În ultimele zile, autoritățile sibiene au depistat mai mulți șoferi care conduceau în timp ce se aflau sub influența alcoolului. Mai mult, unul din ei nu avea nici permis de conducere, iar un altul a provocat un incident rutier.

Primul a fost depistat sâmbătă, în jurul orei 19, în Gura Râului. Bărbatul de 42 de ani se afla la volan deși nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Chirpăr, a condus un autoturism duminică seara, pe strada Principală, a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un șanț. Polițiștii au constatat la fața locului că șoferul consumase alcool - 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Nu în ultimul rând, în dimineața zilei de luni, în jurul orei 7, pe strada Cetății din localitatea Cisnădie, polițiștii au identificat în trafic un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Sadu, a cărui testare alcoolscopică a rezultat în concentrația de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a deschis un dosar penal în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus