Sâmbătă,
23.01.2021
Cer Senin
Acum
12°C

Sibienii au redevenit responsabili. Comparație pe datele Google Mobility între municipiile carantinate

Sibienii au redevenit responsabili. Comparație pe datele Google Mobility între municipiile carantinate

Sibienii au înțeles că trebuie să evite magazinele, stațiile mijloacelor de transport  și parcurile, iar numărul persoanelor care au petrecut mai mult timp acasă a crescut. În comparație cu celelalte municipii aflate în această perioadă în carantină Sibiul stă foarte bine.

Municipiile Sibiu, Constanța, Slobozia, Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău se află în aceste zile în carantină, sau perioada lor de izolare s-a încheiat astăzi, cum este cazul orașelor Bistrița și Satu Mare. Google Mobility a pus la dispoziție, de la începutul pandemiei, o analiză a principalelor orașe din țară privind mobilitatea comunității, arătând practic tendințele de mișcare pentru diferite categorii de locații.

Sistemul propus de Google compară mobilitatea populației din diferite locații de la data raportului cu ziua de referință. Aceasta este calculată urmărind modificările procentuale din intervalul de șase săptămâni anterior datei raportului, fiind vorba practic de o medie a mobilității pe ultimele șase săptămâni.

Sibiul, pe primul loc în patru din cele șase locații

Sunt șase categorii de locații pe care cei de la Google le-au urmărit în această perioadă: magazine și spații de recreere, băcănii, farmacii și alte locuri de deplasare considerate ”esențiale”, parcuri și alte zone de relaxare în natură, stații de transport public, aici incluzând și stații de taxi, parcări, popasuri pe autostradă sau agenții de închiriat mașini, locuri de muncă și locuințe.

În comparația făcută de noi între municipiile aflate în carantină, Sibiul stă mai bine decât toate la patru din cele șase locații: magazine, băcănii și farmacii, stații pentru transportul în comun și locuințe. La locația ”parcuri”, Sibiul este depășit de Alba Iulia și Slobozia, acolo unde prezența cetățenilor a scăzut cu 78%, respectiv 80% din media ultimelor săptămâni. În Municipiul Sibiu, mobilitatea populației în parcuri a scăzut cu 73%, față de media obișnuită. La locuri de muncă, cifrele arată că în Municipiul Sibiu prezența a scăzut în ultimele zile cu 26% față de media generală din acest oraș, în timp ce în Bistrița, media a scăzut cu 33%.

Mai bine stă Sibiul la locațiile ”magazine” (-75%), față de -71 în Bistrița, -70 în Alba Iulia și -66% în Constanța. În băcănii, farmacii și alte locații considerate esențiale, mobilitatea populației din Sibiu a scăzut cu 45% (Bistrița – 40%, Alba Iulia – 34%, Constanța -26%). Prezența cetățenilor în stațiile mijloacelor de transport a scăzut în Sibiu cu 64%, cel mai aproape de această rată fiind Zalău 59%, Bistrița – 55% și Constanța – 51%.

Prezența în zonele rezidențiale a crescut în ultimele zile în municipiul Sibiu cu 11%, în timp ce în Alba Iulia a crescut cu 9%, iar în Constanța cu 10%.

Municipiul este peste județ la reguli și peste media națională, în ultima perioadă

Cu un indice al incidenței cazurilor din ultimele 14 zile, raportat la mia de locuitori peste cel al județului, în municipiul Sibiu cetățenii au început să respecte regulile impuse de utorități, în ultima perioadă.

Municipiul Sibiu are cifre mai bune decât media județeană la aproape toate locațiile monitorizate de Google Mobility. Singura locație unde media din județ este mai bună decât cea din municipiu este locul de muncă. În Județ, în ultimele zile, a scăzut procentul de prezență cu 27%, față de 26%, în municipiu. Asta înseamnă că mai mult de un sfert din populația a preferat să lucreze de acasă. În comparație, în magazine prezența a scăzut cu 75% în municipiu și cu 71% în județ, în băcănii, farmacii și alte locații de necesitate a scăzut prezența populației cu 45% în municipiu și cu 39% în județ, în parcuri, scăderea în municipiu a fost de 73%, față de 58% în județ, în stațiile mijloacelor de transport în comun scăderea în municipiu a fost de 64%, iar în județ scăderea a fost de 35, iar prezența în cartierele rezidențiale a crescut cu 10% în municipiu și cu 4% în județ.

Și față de media națională, cifrele din Sibiu, din județ și municipiu sunt mai bune. La Nivel național, scăderea mobilității în magazine a fost de 34%, în băcănii și farmacii de 5%, în parcuri de 24%, în stațiile de transport public de 36%, la locurile de muncă cu 18%, iar creșterea din cartierele rezidențiale a fost de 4%.

Supermarketurile, un punct slab în carantină

Inspectorul șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Lucian Blăguțiu, coordonatorul pentru gestionarea situației Covid-19 în Regiunea Centru spunea în urmă cu două săptămâni că deja să văd efectele măsurii de carantinare a Municipiului Sibiu. ”Vedem o scădere a cazurilor, dar nu satisfăcătoare, pentru că inclusiv pe stradă lumea poartă neconform masca, iar în supermarketuri situația se prezintă total necorespunzător. De pe vremea situației de urgență eu am cerut tuturor supermarketurilor să păstreze casele deschise la toate punctele, să evite aglomerarea, să se intre cu proceduri clare, agenții de ordine să supravegheze normele de protecție sanitară, să se facă dezinfecția tuturor suprafețelor, să atenționeze oamenii care nu poartă corespunzător masca. Din păcate, oamenii comentează și au o reacție total necorespunzătoare față de cei care îi atenționează, indiferent că sunt agenți sau alți cumpărători. Din păcate, aici situația nu e rezolvată și aceste supermarketuri trebuiau să aibă un program de limitare a accesului, să permită un număr limitat de oameni care să intre acolo. Asta nu s-a înțeles”, a detaliat inspectorul DSP atunci.

”Nu vor fi disponibile niciodată date cu caracter personal, precum locația, agenda sau mișcările unei persoane. Aceste rapoarte sunt create folosind seturi de date cumulate, anonimizate, de la utilizatorii care au activat setarea Istoricul locațiilor, care este dezactivată în mod prestabilit” – Google Mobility

Date valabile pentru 29 noiembrie 2020:

Medie națională

Magazine și recreere: -34%

Băcănii și farmacii: -5%

Parcuri: -24%

Stații de transport public: -36%

Locuri de muncă: -18%

Locuințe: +4%

 

Județul Sibiu

Magazine și recreere: -71%

Băcănii și farmacii: -39%

Parcuri: -58%

Stații de transport public: -60%

Locuri de muncă: -27%

Locuințe: +10%

 

Municipiul Sibiu

Magazine și recreere: -75%

Băcănii și farmacii: -45%

Parcuri: -73%

Stații de transport public: -64%

Locuri de muncă: -26%

Locuințe: +11%

 

Județul Constanța

Magazine și recreere: -59%

Băcănii și farmacii: -18%

Parcuri: -52%

Stații de transport public: -46%

Locuri de muncă: -23%

Locuințe: +8%

 

Municipiul Constanța

Magazine și recreere: -66%

Băcănii și farmacii: -26%

Parcuri: -67%

Stații de transport public: -51%

Locuri de muncă: -25%

Locuințe: +10%

 

Județul Ialomița

Magazine și recreere: -32%

Băcănii și farmacii: +4%

Parcuri: -34%

Stații de transport public: -31%

Locuri de muncă: -25%

Locuințe: +4%

 

Municipiul Slobozia

Magazine și recreere: -28%

Băcănii și farmacii: -1%

Parcuri: -80%

Stații de transport public: -40%

Locuri de muncă: -17%

Locuințe: +6%

 

Județul Alba

Magazine și recreere: -59%

Băcănii și farmacii: -14%

Parcuri: -36%

Stații de transport public: -29%

Locuri de muncă: -25%

Locuințe: +7%

 

Municipiul Alba Iulia

Magazine și recreere: -70%

Băcănii și farmacii: -34%

Parcuri: -78%

Stații de transport public: -30%

Locuri de muncă: -18%

Locuințe: +9%

 

Județul Bistrița Năsăud

Magazine și recreere: -52%

Băcănii și farmacii: -27%

Parcuri: -23%

Stații de transport public: -34%

Locuri de muncă: -34%

Locuințe: +3%

 

Municipiul Bistrița

Magazine și recreere: -71%

Băcănii și farmacii: -40%

Parcuri: -48%

Stații de transport public: -55%

Locuri de muncă: -33%

Locuințe: +8%

 

Județul Satu Mare

Magazine și recreere: -50%

Băcănii și farmacii: -19%

Parcuri: +2%

Stații de transport public: -56%

Locuri de muncă: -29%

Locuințe: +4%

 

Municipiul Satu Mare

Magazine și recreere: -57%

Băcănii și farmacii: -24%

Parcuri: +40%

Stații de transport public: -56%

Locuri de muncă: -27%

Locuințe: +7%

 

Județul Sălaj

Magazine și recreere: -48%

Băcănii și farmacii: +12%

Parcuri: -10%

Stații de transport public: -39%

Locuri de muncă: -21%

Locuințe: +3%

 

Municipiul Zalău

Magazine și recreere: -51%

Băcănii și farmacii: +4%

Parcuri: -23%

Stații de transport public: -59%

Locuri de muncă: -17%

Locuințe: +4%

 

Vizualizari: 2289

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus