Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Sportivii sibieni se strâng în jurul candidatului independent, Marius Vecerdea

Sportivii sibieni se strâng în jurul candidatului independent, Marius Vecerdea

Președintele Tenis Club Pamira, Marius Vecerdea, propune sibienilor o alternativă la candidații clasei politice, un candidat independent cu un proiect centrat pe nevoia de investiții în infrastructura sportivă din județul Sibiu. Olimpici, campioni și vicecampioni mondiali i se alătură în acest demers menit să aducă județului Sibiu o altfel de reprezentare în Parlamentul României.

Sunt Marius Vecerdea, am 46 de ani și sunt născut în Sibiu într-o familie de oameni harnici proveniți din împrejurimile Sibiului. Am crescut în Sibiu și am făcut școala generală în cartierul de după Gară, unde am copilărit, iar apoi am urmat Liceul Gheorghe Lazăr.

Am studiat la Cluj la Universitatea Babeș-Bolyiai unde am absolvit în 1997 Facultatea de Educație Fizică și Sport, dar am cochetat foarte mult cu ideea de a urma Facultatea de Fizică – dintr-o mare dorință de cunoaștere insuflată de profesorii dedicați de la Liceul Gheorghe Lazăr. Am făcut sport de performanță încă de la 6 ani, gimnastică și apoi tenis la Clubul Sportiv Școlar Șoimii din Sibiu. Sportul m-a învățat ce înseamnă disciplina, perseverența, autodeterminarea, integritatea și fairplay-ul. Imediat după revoluție am interacționat cu societatea din Germania, în fiecare vară între 1990 și 1997, ca jucător de tenis în diferite echipe din Stuttgart. Am învățat foarte mult din disciplina și modul de organizare german și avea să-mi fie de mare folos în viață. Printr-un fericit concurs de împrejurări am ajuns apoi în America, unde am creat o academie de tenis, am antrenat și însoțit jucători profesioniști la cel mai înalt nivel din lume la toate cele 4 Grand Slam-uri: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, am creat locuri de muncă și am implicat oameni în proiecte mari lucrând în echipă. Din experiența americană am învățat ce înseamnă multiculturalitatea, respectul față de lege, comunicarea dar mai ales motivația și încrederea în sine. Din 2005 m-am întors în România investind absolut tot ce am agonisit prin muncă în Germania și America. La Sibiu, am construit împreună cu familia, o bază sportivă modernă, am creat locuri de muncă, am adus primele titluri de Campioni Naționali dar cel mai important, am înființat și organizat o academie sportivă care are la bază EDUCAȚIA, obiectivele principale fiind: sănătate prin sport și dezvoltare personală prin sport de performanță. Am organizat peste 40 de stagii de dezvoltare personală pentru sportivi, care au la bază o Educație integrată în scopul dezvoltării unor caractere puternice de generații viitoare.

Folosind vizibilitatea unei campanii electorale, am inițiat un proiect civic dedicat sportului sibian, în care am reușit să reunesc o bună parte din sportivii sibieni de top. Mi s-au alăturat în această campanie olimpica la atletism Daniela Cîrlan, dubla vicecampioană mondială la gimnastică, Steliana Nistor, campionul mondial și european de sambo, Daniel Natea, multiplul campion național la tenis de câmp, Victor Cornea, finaliștii de Cupă Europeană la dans sportiv, Daniela Apatiei și Șerban Rotaru, Eli Pavel, proaspăt calificată la Jocurile Olimpice de la Tokio cu echipa României de baschet 3x3, Constantin Popovici, multiplu campion la sărituri în apă, precum și reprezentanți ai cluburilor FC Hermannstadt și AFC Interstar iar eforturile de a unifica sportul sibian într-o voce comună continuă. Sunt convins că în lunile ce urmează ni se vor alătura din ce în ce mai mulți sportivi sibieni. Acesta este doar primul pas din proiectul pe care o să-l continui cu și mai multă forță, pentru a convinge autoritățile publice locale și centrale ale statului să finanțeze proiecte de investiții în infrastructura sportivă. Indiferent de rezultatul acestor alegeri, acest proiect va merge înainte și am mare încredere că vom reuși împreună. Am încredere de asemenea că sibienii au înțeles mesajul nostru, au înțeles că votul lor va fi respectat și va fi folosit în interesul sportului și al sănătății noastre.

În ultimii 5 ani m-am pregătit temeinic exact pentru funcția de deputat. Astfel, din calitatea de Președinte al Comisiei de modernizare a Statutului Federației Române de Tenis, am elaborat și inițiat primul proiect de Statut modern al unei Federații Sportive Naționale din România. Am inițiat în justiție mai multe acțiuni juridice prin acțiuni independente pe care le-am susținut în regim propriu fără avocați, și am obținut o bogată jurisprudență în domeniul sportului și în domeniul asociativ din România!

Candidez din același motiv pentru care m-am întors în România, pentru că iubesc Sibiul și vreau să apăr interesele sibienilor în fața autorităților centrale ale statului.

Candidez din dorința de a redefini funcția de deputat, în sensul apropierii Parlamentului și instituțiilor guvernamentale de cetățenii comunităților sibiene.

Candidez pentru a atrage și implica tinerii într-o platformă civică a Județului Sibiu.

Candidez pentru că Parlamentul României are nevoie și de oameni care să promoveze sănătatea și educația prin sport.

Candidez pentru că sunt sibian, am crescut în Sibiu, m-am întors în Sibiu și vreau să reprezint Sibiul cu demnitate.

Candidez pentru că Sibiul are nevoie și de un INDEPENDENT integru și implicat în Parlamentul României.

Candidez pentru că îmi doresc, îmi asum și sunt dispus să muncesc în folosul comunităților sibiene.

Candidez pentru că sunt susținut de familie, prieteni și comunitatea sportului din Sibiu.

Candidez pentru a lucra ÎMPREUNĂ și pentru comunitățile sibiene.

Candidez pentru că mă simt pregătit pentru funcția de deputat.

Această candidatură le dă posibilitatea celor indeciși să voteze un independent, celor care s-au săturat de promisiuni nerespectate și de jocurile partidelor politice, celor tineri care de obicei absentează de la vot pentru că își doresc mai multe terenuri de sport, celor din mediul rural care au învățat acum că primarul sau popa nu mai sunt cei care să le spună cum să voteze.

Sibiul are nevoie și de un reprezentant independent în Parlamentul României, pentru echilibru și pentru a da un exemplu #altfel.

România are nevoie și de independenți care să apere interesele sportului în Parlament!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Lucian T.

Acum 3 ani

Cum respecți legea când fugi de poliție băut și cu amanta n mașina?
Raspunde

Magna Horreum

Acum 3 ani

Babaiatule, asta cu popa a fost urata tare! Adica eu, care locuiesc in mediul rural, si altii ca mine, suntem niste prosti care nu stim cu cine sa votam, nu? Norocul nostru providential, ai venit TU, marea noastra sansa si ne oferi alternativa. Cea mai buna, cica... Babaiatule, scriind tampenia asta cu popa nu demonstrezi decat ca esti rupt de realitate, ca n-ai calcat intr-o Biderica de mult (poate niciodata) si esti si infatuat peste masura: cum iti permiti sa consideri tu alegatorii niste neinformati carora popa si primarul le spun ce au de votat? Deja ai pierdut in trei seturi...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus