Marţi,
26.01.2021
Ninsori Usoare
Acum
0°C

Vârstnică tâlhărită în mijlocul străzii, de doi minori

Vârstnică tâlhărită în mijlocul străzii, de doi minori

O femeie în vârstă de 86 de ani a fost tâlhărită de doi băieți în vârstă de 14 ani, ieri în jurul amiezii, în Mediaș. Tinerii au fost prinși în scurt timp de poliție.

Doi medieșeni au fost reținuți ieri, după ce un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Mediaș, în jurul orei 13:50, cu privire la faptul că vecina sa, în timp ce se afla pe Aleea Sovata din municipiul Mediaș, a fost deposedată de suma de 50 de lei de către doi tineri necunoscuți. În urma cercetărilor, polițiștii medieșeni au stabilit că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 13:30,  doi tineri i-au smuls victimei poșeta din mână, s-au îndepărtat câțiva metri, au scos portofelul din care au sustras 50 de lei, după care au abandonat geanta și au fugit, transmit autoritățile.

În scurt timp, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș i-au identificat pe presupușii autori ai faptei, pe care i-au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, aceștia fiind cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Cei doi minori urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus