Sâmbătă,
23.01.2021
Partial Noros
Acum
12°C

Covid-ul, un motiv în plus pentru vot

Cu păstrarea regulilor de igienă a mâinilor și protecție a căilor respiratorii, combinate cu menținerea unei distanțe fizice confortabile, votul se poate desfășura în siguranță. 

Virusul se răspândește în lipsa acestor reguli. În special în cercurile de prieteni și în familia extinsă. Sunt ”rezultatul” unei astfel de interacțiuni în care, în mijlocul familiei extinse, lași orice gardă jos. Din fericire, am avut o formă ușoară, în care pe lângă lipsa mirosului și a gustului preț de vreo zece zile, am vrut nimic altceva decât să dorm vreo șase. Restul simptomelor au fost ușor de dus. Culmea, soția a ieșit negativă la testul PCR. Și nici n-am stat deoparte și nici n-a avut vreun simptom. După trei săptămâni de la contact, 18 zile de autoizolare și 16 zile de la primul simptom, lucrurile s-au așezat aproape ca înainte.

De ce povestesc asta? Deoarece, în cazul meu, cel mai deranjant a fost să (re)descopăr un sistem de stat care nici nu îți generează încredere, nici nu îți oferă sprijin. Un sistem care pur și simplu a refuzat în două rânduri să trimită o ambulanță, în urma apelurilor făcute prin 112 de cei din familia mea. Noroc cu o prietenă care s-a vindecat deja de Covid și a cărei mașină a luat în cele din urmă locul ambulanței refuzată a fi trimisă. Nici acum, după sesizări trimise de la Instituția prefectului, la Serviciul de ambulanță, Serviciul de Telecomunicații Speciale (atât direcția județeană, cât și centrala) și la Departamentul pentru Situații de Urgență nu am un răspuns referitor la motivul pentru care a fost refuzată trimiterea ambulanței (nu e vorba de județul Sibiu, ci de Mureș, unde operatorii tot insistau că testarea de Covid se face prin DSP, când de fapt apelul era pentru că simptomele au ajuns la un nivel pe care doctorul de familie nu îl mai putea controla telefonic). Evident, nu am un răspuns nici la solicitarea de a-mi fi explicate măsurile luate pentru ca astfel de situații să nu se mai petreacă.

La fel m-a revoltat și atitudinea medicului meu de familie. Pe care am sunat-o pe telefonul fix, al cabinetului, în timpul programului să o anunț că am avut contact cu persoane ulterior confirmate cu Covid-19, că m-am autoizolat și am început să am simptome specifice. La care, doamna doctor mi-a replicat scurt să sun la Urgențe și mi-a închis telefonul. Fără să mă întrebe măcar câți ani am (mă îndoiesc că știa pe de rost, la cât de rar treceam pe la cabinetul ei), de mai am și alte boli sau, mama măsii, cum mă simt... 

Sunt doar câteva ipostaze ale unui sistem de stat care mai are mult de parcurs până să devină un partener de încredere al celor care îl finanțează. Sistem de stat care se schimbă greoi. Sistem de stat care de unele partide poate fi schimbat mai repede, de altele mai încet, iar de altele – vai și amar!

Nu ne îmbătăm cu apă rece că votul nostru va revoluționa, de mâine ori de la anul, lucrurile. Dar, un vot rezultat în urma comparării ofertei dintre oamenii care candidează nu are cum să nu împingă situația cât de puțin înspre mai bine. În ciuda impresiilor aeriene, nu sunt toți la fel.

La ora la care scriu aceste rânduri, prezența la vot este mai slabă decât la alegerile de acum patru ani. Alegeri în urma cărora sibienii au ieșit la proteste cum n-au mai ieșit niciodată. Adevărul e că nici noi, cei mulți, nu ne învățăm minte.

Tag-uri: vot , covid

Vizualizari: 6197

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Che G

Acum 1 lună

Atâta timp cât in 2009 am votat pentru reducerea lichelelor” LA 300” și nu s-a întâmplat absolut nimic ,eu personal nu mai cred deloc in VOT in România .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus