Sabina Sasu, voluntarul cu cele mai multe anchete epidemiologice din Sibiu: „Nu le facem pentru a închide oamenii”

Aproximativ 40 de studenți la medicină fac de mai bine o lună voluntariat pentru Direcția de Sănătate Publică Sibiu. Ei sunt cei care întocmesc mare parte din anchetele epidemiologice prin care se stabilesc contacții persoanelor infectate cu SARS CoV-2 și se determină perioada de carantină sau izolare. Sabina Maria Sasu are 20 de ani, este studentă în anul II la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și este voluntarul cu cele mai multe anchete epidemiologice întocmite.  

În jur de 170 de anchete epidemiologice a făcut Sabina Sasu, tânăra voluntară de numai 20 de ani, într-o lună și jumătate de când a întins o mână de ajutor celor de la DSP. Potrivit reprezentanților prefecturii, este voluntarul cu cele mai multe anchete realizate.Tânăra este studentă în anul II la Facultatea de Medicină și spune că din momentul în care a realizat gravitatea contextului creat de pandemia de coronavirus a încercat să găsească o variantă de a se face utilă pentru cei din jur. Așa a decis să se ofere voluntar, pentru a întocmi anchetele epidemiologie.

Despre cât de greu este să faci o astfel de anchetă, despre cât de dificil este să vorbești cu oamenii, dar și despre ce o motivează, Sabina a vorbit într-un interviu pentru ziarul Turul Sfatului.

Ești sibiancă, Sabina, așa este?

Da, m-am născut în Sibiu, în anul 2000. Crescând în cartierul Terezian, am urmat școala din cartier, Școala Gimnazială nr. 18, apoi am continuat liceul la Colegiul Național „Octavian Goga”. În prezent sunt studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Medicină Generală.

Cum ai descoperit că îți dorești să urmezi medicina?

Admir oamenii care au știut dintotdeauna ce-și doresc, dar eu nu mă număr printre ei. Într-adevăr, îmi imaginam în copilărie că voi crește și am să fiu un doctor care vindecă oamenii de o afecțiune cu ,,hipo” și cu ,,tiroidă”. Ideea asta a plecat de la faptul că mama are probleme în acest sens, dar pe atunci era mai mult o idee drăguță de joc. De-a lungul anilor m-am imaginat în toate meseriile posibile. În clasa a XII-a, m-am gândit că, plăcându-mi biologia, aș putea da admiterea la Medicină, în Sibiu. Păstrasem o pasiune pentru acest domeniu încă din liceu când am luat parte la concursul „Sanitarii Pricepuți”. În momentul de față simt că nu am greșit alegând asta!

Știu că ești studentă în anul doi. Te-ai gândit deja la specializarea pe care îți dorești să o urmezi?

M-am gândit la endocrinologie din cauza jocului din copilărie dar, cunoscându-mă, n-aș paria pe această variantă. Sunt încă multe aspecte de descoperit și, cu siguranță, experiența anilor mai mari îmi va oferi un răspuns. E încă devreme pentru un student la medicină să decidă specializarea ce o va face după finalizarea celor șase ani de studiu.

Îți amintești de primele momente în care virusul SARS CoV – 2 a intrat în țară? Ca student la medicină ce ai simțit atunci?

Eram la începutul semestrului II din primul an. Auzeam știri și mi se părea foarte departe de noi. La începutul lui martie am fost anunțați că se vor suspenda cursurile și lucrările practice și mă gândeam că va fi o măsură temporară. Personal, mi se părea o pierdere mare să fie suspendate laboratoarele, dar mai apoi am conștientizat și de ce s-a luat această măsură. Numărul cazurilor era în creștere, articolele științifice conturau virusul cu care aveam de-a face, iar situația devenea din ce în ce mai clară pentru mine. Un sentiment care m-a încercat de multe ori a fost neputința și cumva regretul că nu pot face mare lucru pentru cei din jur...

Așa te-ai decis să fii voluntar la DSP? De cât timp faci asta?

Dorința de a ajuta, într-o perioadă în care vedeam zi de zi în jurul meu că tuturor le este greu, a crescut atât de mult încât căutam variante de a face ceva util pentru societate. Și cum întotdeauna când îți dorești ceva cu adevărat apar oportunități, așa a fost și în acest caz. Prin intermediul președintelui Societății Studenților Mediciniști Hipocrates din Sibiu, Prefectura Sibiu a luat legătura cu noi și ne-a propus să ne implicăm în acest proiect, astfel încât să sprijinim activitatea Direcției de Sănătate Publică. M-am alăturat imediat, împreună cu alți colegi, în această acțiune de voluntariat. În sfârșit simțeam că pot să fac ceva! A trecut o lună și jumătate de atunci.

Care au fost pașii pe care a trebuit să-i urmezi?

Primul pas a fost completarea unui formular de înscriere dedicat studenților. Apoi s-a creat un grup prin care ni s-au comunicat detalii, ni s-au răspuns la o mulțime de întrebări și curiozități, dar totodată s-a făcut și o organizare a noastră. La început a fost puțin mai greu, dar până la urmă a fost o organizare exemplară. Am mers în ture la sediul DSP pentru a primi telefoanele cu care urma să facem anchete epidemiologice. Acolo ni s-a făcut și primul instructaj privind anchetele. Apoi au urmat câteva întâlniri online și după care am început efectiv să lucrăm.

Cine te-a inițiat în anchetele epidemiologice?

Prima persoană care ne-a explicat cum se realizează o anchetă a fost doamna doctor epidemiolog Maria Oltean. Mai apoi, am avut discuții și cu alți epidemiologi din cadrul DSP. Însă, inițierea adevărată s-a făcut în momentul în care am efectuat primele anchete epidemiologice.

Câte ai făcut până acum?

Aproximativ 170 de anchete epidemiologice.

Cât de greu este să faci o astfel de anchetă? Cum se face?

Acest lucru depinde de numărul contacților, dar mai ales de disponibilitatea oamenilor cu care vorbim. Ancheta conține două părți, prima în care sunt trecute datele personale ale persoanei pozitive, iar a doua conține un tabel în care se trec contacții persoanei. Aceștia pot fi prieteni, rude, colegi de serviciu. Toți contacții trebuie apelați. O anchetă poate însemna chiar 10 apeluri. Ancheta se poate muta intern, la locul de muncă, în cazul în care persoana fie este asimptomatică și a fost cu 3 zile înainte de testare la serviciu, fie prezintă simptome și a fost cu 3 zile înaintea debutului acestora la serviciu. Toată discuția este structurată pe întrebări. Bineînțeles, înainte de a începe ancheta, ne prezentăm și explicăm de ce o facem și în ce constă.  

Care a fost cea mai dificilă anchetă pe care ai făcut-o?

Am să pun gradul de dificultate pe seama atitudinii oamenilor. Există anchete cu mulți contacți, care necesită mult timp, dar de multe ori oamenii sunt atât de amabili încât e o plăcere să vorbești cu ei pentru finalizarea anchetei. Sunt anchete aparent simple cu puțini contacți, dar o mare parte din timpul alocat anchetei este ocupat de adjective neplăcute, strigăte etc. În cazul în care oamenii nu doresc să ajute la completarea datelor este aproape imposibil să finalizezi o anchetă. Trebuie să îi faci să înțeleagă importanța acestei anchete și trebuie să apelezi la toate mijloacele legale pe care le ai la dispoziție. Au fost situații în care am apelat la sprijinul poliției sau a medicilor de familie de cele mai multe ori. Pe de altă parte, între aceste două situații intervine scepticismul, oamenii care ar vrea să răspundă întrebărilor, dar nu sunt convinși că apelezi din partea Direcției de Sănătate Publică și într-un fel le dau dreptate, sunt multe situații telefonice neplăcute. Un avantaj este că noi avem dinaintea apelului un set de date care nu ar putea fi cunoscut de oricine, fiind date personale, iar prezentarea lor alungă acest sentiment de nesiguranță. Nu este ușor să lucrezi cu oamenii și mai ales să îi determini să colaboreze când sunt într-o situație în care nimeni nu ar vrea să fie.

Cum îți dai seama dacă oamenii cu care vorbești te mint sau îți spun adevărul?

Este destul de greu să-ți dai seama și mereu sunăm cu speranța că nu este cazul de așa ceva, mai ales că repercusiunile nedeclarării sunt clare din punct de vedere al sănătății persoanelor din jur. Din păcate, există momente de acest fel. În unele situații, spre finalul unei anchete în aparență fără contacți, se aud voci în fundal ,,Gata? Te-au lăsat în pace?”. În acel moment insist asupra necesității declarării contacților atât pentru sănătatea acestora, cât și pentru cea a comunității, dar și pentru respectarea legislației în vigoare. De multe ori o persoană pozitivă declară un coleg de birou drept contact, iar șeful ierarhic îmi descrie birourile ca fiind pentru o persoană. În aceste cazuri intervin o serie de discuții care clarifică situația. Cu toate acestea, ne putem baza doar pe responsabilitatea oamenilor și pe faptul că declară pe propria răspundere totul, lucru ce este acoperit de lege.

Vorbești mult cu oamenii. Ce a însemnat asta pentru tine? Ce experiențe ai avut în relaționarea cu ei?

Comunicarea cu oamenii este întotdeauna o experiență necesară și binevenită. Nu este anamneza pe care va trebui să o stăpânim în viitor dar urmărește, precum aceasta, anumiți pași, anumite întrebări pentru a afla o informație necesară care ne poate orienta spre alți factori implicați, în cazul nostru, contacții. Am învățat să îmi structurez discuția, să apelez la disponibilitatea oamenilor, chiar să accept insultele. Cea mai neașteptată experiență a fost izbucnirea în plâns a unui domn în vârstă. Îmi povestea cum îi aduc copiii mâncare și cât de singur e și, dintr-o dată, s-a oprit și am mai auzit doar respirația sacadată. Eram pe punctul de a plânge și eu, dar mi-am dat seama că nu ar ajuta deloc. Am povestit mult, mi-a descris nepoții, mi-a spus numele fiecăruia și cum îl strigă. Sunt situații care te impresionează prin încărcătura emoțională. Este o perioadă dificilă din punct de vedere psihologic și se resimte. Mulți oameni își povestesc hobby-urile, sentimentele, stările la telefon și n-ai cum să nu le înțelegi nevoia de a fi ascultați.

Atunci ce sfaturi ai pentru oameni? Ce trebuie să știe, ce trebuie să facă în momentul în care sunt sunați de la DSP?

Să aibă grijă de sănătatea lor și a persoanelor din jur. Perioada aceasta nu a fost frumoasă și nici ușoară, dar ne-a amintit cât de fragili suntem în raport cu realitatea. Aș mai adăuga să comunice cu persoanele dragi și să le ajute în limita posibilităților, mai ales dacă vorbim de persoane vârstnice. Lor le este foarte greu, o simt în tonul bunicii. Nu doar virusul ne amenință, pe lângă el mai sunt toate stările emoționale pe care le aduce. În ceea ce privește apelul de la DSP, acesta va fi precedat de discuția cu medicul de familie, este primul care le comunică persoanelor pozitive ca ei și persoanele cu care au interacționat să stea în izolare, respectiv carantină. În apelul propriu-zis o să li se ceară pozitivilor date suplimentare precum ocupația, locul de muncă, medicul de familie (o parte din date ne sunt transmise dinaintea apelului). Contacților li se vor cere numele, adresa, numele medicului de familie, adresă de email și CNP. Dacă informațiile nu sunt la îndemână nu este nicio problemă, fie sunăm după câteva minute, fie așteptăm în apel. Anchetele nu se fac pentru „a închide” oamenii cum auzim adesea, ci pentru a trece peste aceste vremuri și pentru a reduce riscul transmiterii virusului în comunitate. Așadar, este nevoie de timpul și răbdarea oamenilor. Îi rog să nu uite că în spatele unui apel sunt oameni care își dau silința să-și ducă sarcinile la bun sfârșit. Trebuie să înțelegem cu toții că mai presus de orice suntem oameni și suntem egali, suntem împreună în aceste vremuri dificile și doar colaborând putem reuși!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi