Avem cicatrici ale căror istorii nu le mai cunoaștem. Rămân urme pe piele și cam atât, iar cu timpul le vom spune copiilor și mai apoi nepoților că așa sunt ele, că nu înseamnă nimic. Istorie. Trecut. Nimic semnificativ.
Noi, ca societate, procedăm la fel. Avem îngrozitor de multe cicatrici, astfel încât nici nu le mai știm șirul. De Revoluție ne aducem aminte deja numai când cifra e rotundă. De Colectiv doar când mor la grămadă mai mult de cinci, zece oameni. Nu oameni, cifre. Numere. De condițiile din spitale ne amintim doar atunci când mai răzbate câte un mesaj ceva mai articulat din sistem. Sau când te miri ce vedetă cu mulți ”followeri” îi face de rahat pe socializare. De educație nu ne mai amintim deloc. Chiar nu poate face niciun breaking-news.
Din cazul Caracal nu a mai rămas decât un monstru închis, care acum pledează nevinovat. Singura picanterie dintr-o rană deja vindecată. 112 funcționează perfect. Triangulația merge ca unsă, iar poliția s-a jurat că nu se va mai face niciodată frate cu infractorul. Nu învățăm nimic, niciodată, iar societatea stă mută de zeci de ani la un spectacol din ce în ce mai sinistru. Iar vinovați suntem noi, cu toții. Pentru modul nostru de a fi. De a uita. De a îndura și de a trece cu vederea, fără a mai face socoteala că în urma noastră rămâne un sistem la fel de putred cum l-am găsit. Dacă nu pentru noi, atunci pentru copiii noștri...
Nu e cazul să ieșim în cete pe străzi, să ne păzim unii pe alții. Nici să ardem pe rug politicieni și falși profeți. Ar fi suficient să fim mai blânzi, mai răbdători, mai atenți cu ce scoatem pe gură, mai vocali atunci când ni se încalcă drepturi, mai corecți și mai implicați atunci când ne facem treaba.
Această melodie adoptată de ”Save the Children Italia” este ascultată în orele de educație civică, în școlile din Italia. N-a fost niciun ”Caracal” recent în peninsulă, însă sistemul încearcă să prevadă astfel de posibile răni. Nu cu discursuri, nu cu slujbe, ci cu muzică adaptată zilei și cu versuri care mișcă orice brută. O melodie care poate iniția discuții, care vorbește pe limba și ritmul lor.
Vorbim de un sistem în care orele de educație civică sunt la fel de importante ca cele de italiană sau matematică, nu o materie numai bună pentru a repete la mate sau fizică. Un sistem care pune accentul pe copil și viitorul lui în societate și nu pe norme, pe cantități de cărți, materii, ecuații, parametrii. Cifre.
”Bună, sunt Marco și zece ani e vârsta mea.
Am părul blond și mă duc pe a patra,
Cu excepția matematicii, îmi place să învăț
Tata și mama au un magazin
Am o soră cu cinci ani mai mare decât mine
Și un frățior care urmează să se nască
Și abia aștept să vină mai repede,
Că, dacă mă pricep, îl voi putea ține în brațe.
Pe cel mai bun prieten îl cheamă Iosua
Gândește-te că stă în bancă lângă mine
Apoi, după clopoțel, zburăm ca niște pene.
Și în timp ce se întunecă aruncăm cu pietre în râu.
Dar ieri după-amiază s-a îmbolnăvit,
Așa că până la urmă am mers singur spre casă
Și în timp ce mă jucam, un străin ciudat
Mai întâi s-a uitat la mine și apoi s-a apropiat
Și cu un mod misterios, dar blând
S-a așezat lângă mine pe doc.
Înainte să iau o piatră de aruncat,
Străinul a început să spună
„Dă-mi mâna, băiete, și vino în pădure,
Nu, nu sunt un străin, te cunosc,
Vin din același loc cu tine”.
În sinea mea mă gândesc la lucruri frumoase,
La culoarea stelelor în timp ce se apropie de pielea mea,
Totul, la schimb, pentru un zâmbet și două caramele...”
(Pierdavide Carone, Dear Jack – Caramelle într-o traducere proprie profund amatoare)
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Pierdavide Carone , comentariu , versuri
Vizualizari: 8150
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 6 ore
Ilarie
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Luminița Vaida
Acum 6 ore
Ioan