Sportivii antrenați de Dan Fleșeriu încheie anul 2020 pe primul loc în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ultimul meci disputat împotriva celor de la BC SCM Timișoara, ieri.
Meciul jucat ieri în Sala Transilvania în compania sportivilor de la Timișoara s-a încheiat cu încă o victorie în șirul cu care jucătorii sibieni se mândresc în acest sezon competițional. După ce a învins-o pe campioana sezonului trecut, această ultimă victorie a anului i-a bucurat pe baschetbaliștii galben-albaștri.
„A fost un pic mai complicat decât am crezut noi. Am și greșit puțin pentru că am început foarte relaxat și neconcentrați după ce am câștigat cu Oradea. Ar trebui ca în următoarele meciuri să încercăm să dăm de la primul minut tot ce avem”, a transmis Rolland Torok.
„A fost un meci aproape imposibil de digerat, pentru că nu am reușit să ne găsim ritmul și să fim concentrați. Am luat o mulțime de decizii greșite, am venit după un efort extrem de mare cu o seară înainte. Una peste alta este o victorie și una extrem de importantă pentru noi, am dorit-o și îi felicit pe jucătorii noștri că au avut caracter”, a transmis și antrenorul Dan Fleșeriu.
Galben-albaștrii au încheiat prin a le ura tuturor suporterilor un an nou fericit, sperând ca de anul viitor să se poată reîntâlni cu aceștia, la meciuri.
Foto: Răzvan Șpechea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1670
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil