Schimbarea modalității de calcul a taxei de salubrizare - care a revoltat o parte din locuitorii municipiului Sibiu - se va petrece în toate localitățile în care colectarea selectivă este implementată. Doar că trecerea de la taxarea în funcție de numărul de persoane poate fi abordată diferit de fiecare primărie. Cum este exemplul Primăriei Sadu, care a introdus atât abonamente cu prețuri diferite de cele propuse de Primăria Sibiu, cât și saci personalizați, bonificații ori regularizări care pot reprezenta plăți în avans pentru anul viitor.
Pentru a se asigura o tranziție. Aceasta este explicația faptului pentru care, din 2019, de când și în județul Sibiu a fost implementat principiul ”Plătește pentru cât arunci”, taxa specială de salubrizare a fost calculată tot în funcție de numărul de persoane. Și nu în funcție de cele patru modalități de calcul a taxei (frecvența de ridicare, volumul, greutatea sau sacii personalizați) prevăzute în Ordonanța 74/2018, cea prin care la nivel național a devenit obligatoriu implementarea principiului ”Plătește pentru cât arunci”.
Această perioadă de tranziție s-a încheiat asta, mai ales că în cursul anului trecut, Garda de Mediu a efectuat controale la majoritatea primăriilor din județ și a impus trecerea la taxarea în funcție de modalitățile prevăzute în OUG 74/2018. Acest lucru se petrece în toate localitățile unde a fost implementat Sistemul de management integrat al deșeurilor (SMID) – sistemul de colectare selectivă, mai simplist spus.
În primul rând, este vorba de cele 22 de localități din Zona 1 a județului unde colectarea selectivă a început de la 1 noiembrie 2016, zonă care include municipiul Sibiu, orașele Cisnădie, Tălmaciu și Ocna Sibiului, precum și comunele Boița, Cristian, Gura Râului, Loamneș, Marpod, Nocrich, Orlat, Păuca, Poplaca, Rășinari, Râu Sadului, Roșia, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică și Vurpăr. Acest sistem de calcul urmează să fie implementat și în zona 3 – Agnita și zona 5 – Săliște, unde în prezent sunt în curs de derulare licitațiile pentru atribuirea contractelor de colectare și transport a deșeurilor.
Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Sibiu – asociația care reunește toate primăriile din județ implicate în colectarea selectivă - subliniază că noile regulamente implementate sau încă în dezbatere în fiecare localitate nu impun o taxă ”pe gospodărie”, ci de o taxare în funcție de volum și frecvență de ridicare. ”Ordonanța 74/2018 prevede patru modalități pentru calculul taxei de salubrizare: frecvență, volum, greutate sau saci personalizați. La Sibiu, ADI Eco a recomandat primăriilor să calculeze această taxă de salubrizare în funcție de volum și de frecvență, ca să existe o implementare unitară a principiului «Plătește pentru cât arunci» la nivelul județului”, declară Claudia Iordănescu, directorul executiv al ADI Eco Sibiu.
Ea mai arată că, dacă recomandările sunt făcute pentru a exista o abordare unitară, nivelul taxelor de salubrizare din fiecare localitate diferă în funcție de calculele pe care și le fac primăriile. ”Competența de calcul și aprobare a taxelor este exclusiv a autorităților din fiecare localitate. Noi am putut să oferim o îndrumare, dar nu ADI Eco este cea care calculează nivelul taxelor din fiecare localitate. Ce este clar e că tarifele operatorilor de colectare și transport sunt unice la nivel de zonă. Adică același tarif pe zona 1 - Sibiu, același tarif pe zona 3 - Agnita, același tarif pentru zona 5 – Săliște”, mai arată Claudia Iordănescu, pentru Turnul Sfatului.
”Alegerea a cel puțin una din cele patru metode de calcul pentru taxa de salubrizare este obligatorie în fiecare județ, fiecare comunitate decide care metodă alege, nu este doar o chestiune specifică a județului Sibiu”, Claudia Iordănescu, director executiv ADI Eco Sibiu
Există însă – cel puțin teoretic – posibilitatea ca unele consilii locale, la inițiativa primăriilor, să aprobe continuarea taxării în funcție de numărul persoane.
Exemplul de la Sadu
În timp ce – spre exemplu – în municipiul Sibiu noul regulament pentru taxa de salubrizare este în dezbatere publică până pe 17 ianuarie, administrația din comuna Sadu a finalizat noul Regulament de instituire și administrare a taxei de salubrizare din luna noiembrie a anului trecut. Acest regulament a fost pus în dezbatere publică, iar pe data de 8 decembrie 2020 a avut loc și o discuție – prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line – între primarul Valentin Ivan, un consultant din partea ADI Eco Sibiu și locuitorii comunei. În urma acestei dezbateri, pe 16 decembrie 2020, consilierii locali ai comunei au aprobat Regulamentul care se aplică din acest an.
Conform Regulamentului adoptat la Sadu, și aici au fost instituite trei abonamente sau - mai corect spus - ”pachete de servicii”. Cu nume diferite decât în municipiul Sibiu, dar și cu prețuri diferite. Tot spre diferență de Sibiu, unde toți cetățenii sunt obligați în cursul anului 2021 să achite abonamentul denumit ”Practic” în valoare de 430 de lei pe an (abonamentul ”de mijloc”), cei de la Sadu au posibilitatea de a alege oricare dintre cele trei variante. ”Pachetul de servicii «Maximal» are patru ridicări pe lună a deșeurilor reziduale de la fiecare gospodărie și costă 432 de lei pe an. Pachetul de servicii «Opțional» care are trei ridicări pe lună va costa 330 de lei, iar pachetul de servicii «Minimal» va implica două ridicări pe lună și costă 220 de lei pe an. Prin «numărul de ridicări» se înțelege ridicarea și golirea recipientelor pentru deșeurile reziduale. Celelalte deșeuri, reciclabile, sunt cele măsurabile și intră în pachetul acesta de servicii” Graficul de colectare selectivă rămâne aceeași”, face un rezumat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.
Tot diferit față de Sibiu, pentru persoanele fizice și juridice din Sadu care ar putea genera mai mult gunoi decât cel din pachetul pe care și-l aleg au fost introduși sacii personalizați, pre-taxați: opt lei costă fiecare sac. ”Acești saci se adresează în special zonei Tocile, unde se strânge foarte multă iarbă de la tunsul gazonului și am zis să rezolvăm și această problemă. Sacii sunt personalizați, au o anumită culoare și pe aceștia este imprimat textul «Primăria Sadu». Cei de la Soma nu vor ridica alți saci, chiar dacă sunt scoși la poartă”, explică primarul Valentin Ivan.
La Sadu au fost introduse și bonificații
”Ceea este foarte important, din câte știu suntem singura unitate teritorial-administrativă care a făcut acest lucru: această taxă de salubrizare va avea perioada de regularizare la sfârșitul anului. Iar regularizarea se face în funcție de numărul de ridicări realizate (care este contorizat automat, prin intermediul cip-urilor amplasate pe pubele – n.r.). Altfel spus, dacă ai avut mai multe ridicări decât cele din pachetul ales vei avea o regularizare «cu plus», adică vei avea de plătit o taxă suplimentară. Dacă ai avut mai puține ridicări decât numărul prevăzut în pachetul de servicii ales vei avea regularizare «cu minus», iar diferența aceasta va fi considerată avans pentru anul viitor. Aceste taxe sunt anuale, dar cetățenii din comuna Sadu au opțiunea să plătească, lunar, ce sumă vor în funcție de pachetul ales. Această taxă nu este purtătoare de dobândă sau de penalități, tocmai pentru a putea face la sfârșitul anului regularizarea corectă. În plus, pentru oricare din pachetele alese, plata anticipată are o bonificație de 10%”, mai oferă Valentin Ivan câteva detalii din Regulamentul adoptat în comuna unde este primar din 2004.
Întrebat dacă, prin acordarea acestei bonificații, mai pot fi acoperite cheltuielile generate de facturile emise pentru colectare, transport și sortare, primarul comunei Sadu a făcut trimitere la faptul că, în urma unei sortări corecte a fracțiilor reciclabile de către o parte cât mai mare din populație, din valorificarea acestor deșeuri vor fi obținute sume care să compenseze bonificațiile. ”Ținta noastră este să gestionăm corect colectarea deșeurilor și să creștem gradul de colectare selectivă. Dacă prin politica aceasta nu creștem gradul de colectare selectivă, atât noi, cât și oricare altă autoritate publică va crește taxa în fiecare an. Trebuie să ajungem la nivelul de plafonare a taxelor prin creșterea gradului de colectare selectivă. Și atunci trebuie să fim cât se poate de fair-play față de cetățeni, pentru a-i încuraja să facă acest lucru”, declară Valentin Ivan.
Tot spre diferență de municipiul Sibiu, unde în ultimii patru ani numărul locuitorilor care au eludat plata taxei de salubrizare a fost de aproximativ 47.000 în 2020 și în numere comparabile și în anii anteriori, la Sadu – unde există 1.200 de puncte de consum - primarul spune că această situație nu se regăsește. ”Chiar dacă a fost pandemie și am avut un trimestru doi și trei unde gradul de încasare a fost foarte scăzut, spre sfârșitul anului gradul de colectare a crescut. Dar la noi nu rămâne niciun contribuabil care să nu plătească taxa pentru gunoi”, mai spune Valentin Ivan.
”Dacă noi nu ajungem la măsurarea aceasta corectă, de a face regularizarea și cu «minus», dar și «cu plus», noi niciodată nu vom fi corecți în fața cetățeanului”, Valentin Ivan, primarul comunei Sadu
Primarul din Sadu este și președintele filialei județene a Asociației comunelor. ”Am avut discuții cu mai mulți colegi primari pe tema regulamentului pe care l-am elaborat noi, l-am și pus la dispoziția lor ca model. Nu știu câți au luat sau vor lua acest exemplu de practici”.
Pentru persoanele singure: reducere 50%
Trecerea de la taxarea în funcție de numărul de persoane la cea în funcție de volum și frecvență afectează în special persoanele singure. De exemplu, până anul trecut, în Sadu, taxa de salubrizare era de 7,3 lei/lună pentru fiecare persoană. Prin urmare, dacă anul trecut o persoană din Sadu care locuia singură plătea 87,6 lei, prin trecerea la taxarea în funcție de volum și frecvență, anul acesta ar fi trebuit să plătească minim 220 de lei.
Doar că administrația din Sadu a avut în vedere situația persoanelor singure. ”În aceste cazuri, costului pachetului de servicii se reduce cu 50%, deci persoanele singure mai plătesc 110 de lei pe an. Așa credem că e corect”, afirmă primarul comunei Sadu.
În municipiul Sibiu, prin Regulamentul propus dezbaterii publice obligă și persoanele singure să plătească abonamentul ”Practic” în valoare de 430 de lei, adică o creștere de 350% față de taxele achitate în acest an.
Notă: În articolul publicat inițial nu a fost făcută referire la această reducere de 50%.
Descarcă de aici Regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare în comuna Sadu
Vezi mai jos înregistrarea dezbaterii publice organizată on-line de Primăria Sadu pe subiectul modificării Regulamentului pentru taxa de salubrizare
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Johny Balamuc
Acum 14 ore
Argumentare .
Acum 16 ore
Lulica Birtu
Acum 16 ore
Radu Vartolomei
Acum 17 ore
Traian Mircea