Prefectul Mircea Crețu a discutat joi, 14 februarie cu reprezentanții Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” Sibiu, după ce aproximativ 40 de lucrători în sistemul de sănătate au protestat timp de o oră în fața Prefecturii Sibiu. Acesta a spus că va trimite mai departe, la guvernanți, memoriul făcut de cadrele medicale și în care sunt trecute toate nemulțumirile acestora.
„Având în vedere faptul că Sindicatul Solidaritatea Sanitară Sibiu a desfășurat astăzi, 14 ianuarie un protest în fața Instituției Prefectului județul Sibiu, am invitat reprezentanții sindicatului să discutam despre cele revendicate. Sindicaliștii mi-au prezentat principalele nemulțumiri și dificultăți cu care se confruntă în contextul gestionării situației epidemiologice actuale, toate acestea fiind cuprinse în memoriul înaintat Instituției Prefectului. Ca urmare a acestui fapt, vom transmite memoriul Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Îmi exprim recunoștința și susținerea pentru toate eforturile depuse de personalul din sistemul de sănătate. A fost și este o perioadă grea, în care este nevoie de implicare și eforturi permanente din partea tuturor”, a transmis Mircea Crețu.
Vă reamintim că în această după amiază, mai mulți lucrători în sistemul de sănătate au protestat în fața prefecturii. În același timp, proteste au avut loc și în alte județe din țară, inclusiv în București.
Tag-uri: sindicatul solidaritatea sanit , protest , cadre medicale , sistem de sanatate , , Prefectul Mircea Crețu
Vizualizari: 904
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ion mos
Acum 2 ore
Jana Tomberoana
Acum 3 ore
Traian B
Acum 3 ore
Costin
Acum 3 ore
Ana