Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Tânăr reținut de poliție pentru că a furat 500 de lei din două spălătorii auto

Tânăr reținut de poliție pentru că a furat 500 de lei din două spălătorii auto

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reținut ieri de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, fiind cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

Tânărul este bănuit că, împreună cu doi complici, doi sibieni în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, în zilele de 15 și 16 ianuarie, ar fi forțat cutiile de comandă ale mai multor posturi de spălare din incinta a două spălătorii din municipiul Sibiu, de pe strada Autogării, respectiv strada Ștefan cel Mare, iar din interior ar fi sustras suma de aproximativ 500 de lei.

Polițiștii de investigații criminale l-au reținut pe sibianul de 22 de ani pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor trei sibieni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus