Joi,
19.09.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Mediașul își reabilitează străzile centrului istoric din fonduri europene nerambursabile

Mediașul își reabilitează străzile centrului istoric din fonduri europene nerambursabile

Patru străzi și piața centrală a Mediașului urmează să fie modernizate în cadrul unui proiect susținut din fonduri nerambursabile. În cadrul acestuia este prevăzută și modernizarea unei școli din oraș.

Administrația din Mediaș a semnat la începutul acestei săptămâni contractul de finanțare pentru un proiect estimat la o valoare totală de 28,8 milioane de lei (inclusiv TVA). Acesta are în drept obiective reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 4, precum și a străzilor din centrul istoric al municipiului.

La Școala gimnazială nr. 4 ”se vor executa lucrări de consolidare a structurii de rezistență, construirea unei săli de sport, reabilitarea instalațiilor electrice, sanitare, termice, sisteme alternative de producere a energiei electrice, sistem de supraveghere video și sisteme de detecție și alarmare”, arată reprezentanții Primăriei Mediaș. 13 milioane de lei sunt alocați pentru lucrări și dotările cu echipamente specifice.

În ceea ce privește reabilitarea și modernizarea centrului istoric, sumele alocate sunt de 15,8 milioane de lei și au în vedere reabilitarea străzilor St. L. Roth (parțial), P. Sandor, I,G. Duca și N. Iorga și, respectiv, a pieței Regele Ferdinand I. Lucrările au în vedere atât reabilitarea rețelelor subterane (apă, canal, canalizație metropolitană etc), cât și reabilitarea spațiilor verzi și crearea de spații verzi acolo unde este posibil. ”Străzile și trotuarele vor avea o îmbrăcăminte realizată din piatră naturală, cu marcarea vestigiilor arheologice prin casete vitrate. Reabilitarea centrului istoric va genera un loc de recreere, socializare și relaxare a locuitorilor din localitate și din localitățile limitrofe, contribuind la dezvoltarea relațiilor interpersonale, construirea de abilități sociale, dezvoltarea capacității de integrare socială, conștientizarea valorilor patrimoniale și culturale, în special pentru persoanele care provin din grupurile vulnerabile, accesul la această zonă realizându-se gratuit”, mai comunică reprezentanții Primăriei din Mediaș. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1489

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sibian Nesasificat

Acum 3 ani

Săracii medieseni! Ei nu au banii si excedentul Sibiului! La Sibiu se dau amenzi și nu se face nimic, la Mediaș se reabilitează pe bani europeni...săracii, cum sa iei ma bani europeni? Te faci de ras!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus