Muzeul ASTRA organizează miercuri și joi un atelier inedit prin care turiștii pot învăța ”să facă cu cazanul”.
Cei interesați pot afla detalii despre producerea tăriei, rachiului, ilustrând tot drumul fructelor de la cules până la obținerea licorii. Atelierul va fi organizat în Casa din Bălănești Gorj, și în aria Povarnei din Sârbești, Gorj. Cele două monumente, prin arhitectura și patrimoniul lor, spun povestea pomiculturii din țara noastră, prin prezența unei instalații de distilat fructele, de tip povarnă, una foarte importantă în satul arhaic.
,,Cele două gospodării, unde va avea loc atelierul de producere a tăriei și a rachiului, sunt aduse în Muzeul ASTRA din Oltenia de Nord, din zone colinare recunoscute pentru tradiția pomicolă seculară.
Pentru satele din Gorj și Vâlcea, tradiția producerii țuici coboară în secolul al XV-lea este atestată de documente medievale de cancelarie domnească. Astfel de <<parafe>> confirmă, spre exemplu, faptul că în anul 1865 județele Argeș și Vâlcea produceau peste 2.500.000 litri de rachiu. Cât despre <<rețeta>> rachiului, aceasta desigur că este una specială. După ce se coceau prunele, se scuturau cu prăjina, se depozitau în vase mari de lemn, numite zăcători. Aici fierbeau câteva săptămâni, adăpostite în șuri sau în șoproane. Pentru a fi distilate, prunele fermentate erau duse la cazane adăpostite în gospodării sau în povernele înșirate de a lungul văilor cu râuri. Pentru fiebere, focul ardea într-o vatră, sub cazanul de cupru. Deasupra cazanului se așeza ermetic capacul, iar țevile pe care circulau vaporii alcoolului erau răcite cu apă, dintr-un răcitor alimentat de o roată masivă, cu gălețele, care aducea apa, prin cădere, chiar din albia râului. La povarnă, cazanele fierbeau și noaptea iar acest moment era prilej de poveste și tocmeală sau socializare, cum îi spunem astăzi. Acolo găseam bursa zvonurilor și a știrilor din satele de odinioară.”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului
Materia primă care va fi folosită în atelierul de producere a tăriei este formată din prunele și merele – în jur de 300 kilograme - adunate în anul pandemic 2020 în Muzeul ASTRA. Băutura rezultată va fi folosită în atelierele gastronomice și evenimentele care vor fi organizate anul acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: tuica , atelier , muzeu , stiri sibiu
Vizualizari: 3603
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Newman
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil