131 de forțe ale poliției județene și poliției locale au desfășurat ieri acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, au fost verificate 980 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 113 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 368 de mijloace de transport, din care 76 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei, dintre care:
- 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții; Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au sancționat administratorul unui bar din localitatea Porumbacu de Jos cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru desfășurarea de activități în spații pentru care s-au instituit restricții.
- 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții;
- 64 de sancțiuni în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
- 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
Jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare a fost aplicată o amenda in valoare de 1000 lei și 2 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 941
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator