Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Înscrierile în clasa pregătitoare: peste 4.600 de locuri alocate la nivel de județ

Înscrierile în clasa pregătitoare: peste 4.600 de locuri alocate la nivel de județ

De astăzi, 17 martie, la fiecare unitate de învățământ și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu vor fi afișate circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus. Din 29 martie, părinții și tutorii legali vor putea completa cererile tip de înscriere. La nivelul județului au fost aprobate peste 230 de clase cu peste 4.600 de locuri. Prima etapă de înscriere se va desfășura în perioada 10 – 20 mai. Inspectoratul școlar a pus la dispoziția părinților un tel verde la care va răspunde inspectorul școlar pentru învățământul primar. Cei care sună vor putea ridica orice problemă care ține de înscrierea în clasa pregătitoare.

 Ministerul Educației a emis metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 - 2022, precum și calendarul aferent acestui proces, ca anexe al OME 3 473 din 10.03.2021. Pregătirea procesului de înscriere începe astăzi, 17 martie. Fiecare unitate de învățământ și inspectoratul școlar vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus.

Mai jos găsiți toate informațiile transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Sibiu.

În perioada 29 martie - 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online, prin poștă sau email sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor. Validarea cererilor este obligatorie.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 - 20 mai 2021, in 3 faze, astfel:

  • 10 - 11 mai 2021: procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
  • 11 - 18 mai 2021: procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
  • 20 mai 2021: afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă de înscriere în învățământul primar (21 mai - 10 septembrie):

Cererile vor fi completate de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;

  • 21 mai 2021: comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar;
  • 24 mai - 31 mai 2021: depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua;
  • 4 iunie 2021: afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.

În perioada 1 - 10 septembrie 2021 sunt prevăzute centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, pe locuri disponibile după cele două etape.

La nivelul județului Sibiu a fost aprobat un număr de 238,38 clase, pentru un număr estimativ 4 676 de elevi. Pe tipuri de învățământ și limba de predare situație este următoarea:

 

Tip de învățământ

Limba de predare

Număr clase

Număr locuri alocate

Tradițional

Română

208,34

4 152

Tradițional

Germană

18,06

369

Tradițional

Maghiară

2

28

Alternative educaționale

Română

2

35

Special

Română

4,78

32

Privat

Română

3,2

60

TOTAL

238,38

4 676

Pentru a vedea Planul de  școlarizare - Clasa Pregătitoare pentru an școlar 2021-2022 (număr clase și locuri pe fiecare unitate de învățământ) puteți accesa linkul de mai jos:

https://drive.google.com/file/d/1EeGSI8HleGgH16LqegI4KSSXPxCSKni5/view

Pentru a vedea circumscripțiile (străzile) arondate unităților de învățământ din municipiul Sibiu puteți accesa linkul de mai jos:

https://drive.google.com/drive/folders/16o3qnlu_4iL4136jhgjxpCaBhpR9uz-n

Pentru a vedea circumscripțiile (străzile) arondate unităților de învățământ din Mediaș, Agnita, Cisnădie, Avrig și Rășinari puteți accesa linkul de mai jos:

https://drive.google.com/drive/folders/17SyWayZM8-3WlZGQ5ejyPxXj4b9xAz9_

!!!TELVERDE pus la dispoziție de ISJ Sibiu: 0 800 816 269; program de functionare: luni-joi 8.00-16.30, vineri 8.00-14.00.

 

            Reguli de înscriere la clasa pregătitoare 2021-2022:

  • În clasa pregătitoare vor fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021 inclusiv. Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.

 

  • Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În situația copiilor care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar.

 

  • Evaluarea dezvoltării copiilor se efectuează de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) doar în situația copiilor care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate, pentru copii împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2021.

 

  • Potrivit Calendarului înscrierii în învățământul primar, în perioada 22 martie – 27 aprilie 2021, se va desfășura Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 (pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate) și vor fi eliberate recomandările pentru înscrierea în învățământul primar (pentru copiii care au frecventat grădinița).

 

  • Cererea-tip de înscriere la clasa pregătitoare se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului.

 

  • În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în cerere.

 

  • Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare se face după finalizarea procesului de înscriere, în baza procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean/al Municipiului București și aprobată de Consiliul de Administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune (copiii vor fi repartizați în ordine alfabetică în clasele pregătitoare).

Sursa Foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus