Sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu s-au clasat pe poziția a treia în Raliul Brașovului și au obținut o victorie în Power Stage care le aduce puncte suplimentare în clasamentul general. Raliul Brașovului a început în seara de 25 martie, cu startul festiv în Piața Sfatului din Brașov, iar vineri și sâmbătă au fost programate 8 probe speciale cu o lungime de aproape 120 de kilometri.
“Am venit la Brașov după aproape un an de pauză de la ultimul raliu pe asfalt. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să ajungem la sosire cu zâmbetul pe buze și să ne încărcăm cu energie pentru următoarele etape din calendar”, a spus Sebastian Barbu, înaintea startului.
După prima zi a raliului, cei doi sibieni au intrat în lupta pentru un loc pe podium cu echipajul Bogdan Marișca/Sebastian Itu. Ziua a doua a început cu al cincilea timp pe speciala Babarunca (26,05 km) și cu al patrulea timp pe speciala Muntele Roșu (26,05 km), cele mai lungi probele ale raliului. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat Raliul Brașovului cu o victorie pe speciala Poiana Brașov, care a fost și Power Stage, ceea ce le-a asigurat clasarea pe ultima treaptă a podiumului în prima etapă la care au participat anul acesta.
“Chiar dacă nu a fost zăpadă și am avut parte de o vreme frumoasă, Raliul Brașovului rămâne una din cele mai dificile etape din calendarul intern. Alegerea pneurilor nu a fost una ușoară și cu toate că temperatura era de 9 grade Celsius pe probele lungi din ziua a doua am ales să mergem cu anvelope de ploaie. A fost un raliu intens în care am reușit să ne implicăm în lupta pentru un loc pe podium și mă bucur că am câștigat și Power Stage, o victorie de probă care ne încarcă de energie și ne motivează pentru etapele următoare din programul nostru. Mii de mulțumiri echipei de asistență tehnică pentru tot ce au făcut în acest weekend, partenerilor și prietenilor noștri”, a mai adăugat Sebastian Barbu.
Sebastian Barbu și Bogdan Iancu vor mai participa în aceest sezon și în Raliul Clujului (28-29 mai), Raliul Argeșului (11-12 iunie), Raliul Sibiului (30-31 iulie), Raliul Iașului (3-4 septembrie) și Raliul Maramureșului (15-16 octombrie).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sebastina barbu , raliu , Sibiu , Brașov , Bogdan Iancu
Vizualizari: 1105
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb