Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

Din izolare, președinta Cîmpean explică de ce nu a purtat mască: ”sunt mici greșeli din viața de zi cu zi”

Din izolare, președinta Cîmpean explică de ce nu a purtat mască: ”sunt mici greșeli din viața de zi cu zi”

La o zi după ce a fost solicitată să explice contextul în care a publicat pe Facebook fotografii în care nu purta mască de protecție la un eveniment de unde, ulterior, a fost confirmat un caz de Covid-19, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a scris pe pagina sa de Facebook un lung text.

”Bine și rău în vreme de pandemie” este denumirea textului în care Daniela Cîmpean detaliază punctul său de vedere asupra acțiunii de plantare de copaci, organizată de o parte din liberalii sibieni în zona montană a Tălmaciului, în cursul zilei de sâmbătă. "O jumătate de adevăr este adeseori o mare minciună”, este citatul din Benjamin Franklin pe care Daniela Cîmpean l-a ales drept motto pentru textul în care vorbește despre bucuria pe care a trăit-o ca urmare a invitației primită pentru a participa la acțiunea de plantat copaci. 

”Am făcut împreună multe poze frumoase, nu pentru a ne lăuda cu ele, ci pentru a ne aduce aminte, cu bucurie, de o zi în care efortul a meritat. Dintre acestea, una  a părut extrem de importantă și ne-a transformat, pe toți, în eroi negativi: cea în care apăream, fără mască, în bena unui camion! Nu a fost nimic extraordinar în această întâmplare: chiar am greșit și timp de câteva minute am dat masca jos, chiar dacă nu făceam efort fizic. Nu a fost rea voință și nu a fost nici măcar cu intenție. O recunosc deschis și îmi asum această greșeală. Voi plăti, desigur, amenda, ca oricare cetățean care încalcă o regulă, fie că e vorba de trecut în grabă când semaforul este roșu sau de lipsa măștii pentru câteva minute. Si voi fi mai atentă decât am fost până acum, așa cum suntem cu toții”, scrie Daniela Cîmpean, printre altele, despre una din fotografiile făcute publice pe conturile de Facebook ale liberalilor sibieni, ulterior plantării de copaci.

Textul Danielei Cîmpean arată că, de fapt, a fost vorba de o greșeală minoră, care s-a mai repetat în mod involuntar și în trecut. ”Deși o port la birou, deși o port mereu în spații publice, într-o dimineață am făcut câțiva pași pe stradă, fără mască. La fel ca sâmbătă, pentru simplul fapt că am uitat. M-am corectat de îndată și m-am gândit că abia aștept să se termine odată, că mai e puțin. Deja se vede luminița de la capătul tunelului și o să revenim curând la viața normală. În altă zi am coborât din mașină, tot fără mască și, înainte de a închide portiera, mi-am reamintit de ea și mi-am reparat greșeala. Pentru aceste întâmplări nu am primit nicio amendă și nici nu m-a văzut nimeni, dar m-am văzut eu! Sunt mici greșeli din viața de zi cu zi, care, cel puțin mie, îmi arată că nu sunt perfectă! Nu sunt perfectă ca om, nu sunt perfectă ca liberal și nu sunt perfectă în niciun fel, cu atât mai puțin ca om politic”, a mai scris Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Faptul că va plăti o amendă pentru nerespectarea purtării măștii a fost făcut public și de Raluca Turcan și alți membri PNL (detalii aici: Raluca Turcan, după fotografiile fără mască: ”Am solicitat să fiu amendată”).

Potrivit informațiilor Turnul Sfatului, Daniela Cîmpean nu a mai trecut pe la biroul din Consiliul Județean din cursul zilei de luni. Invocând faptul că există cazuri confirmate de Covid-19 în rândul reprezentanților CJ Sibiu, Daniela Cîmpean a lucrat în sistem de telemuncă. Un astfel de exemplu este ședința cu liderii grupurilor politice din cadrul CJ Sibiu, care a avut loc în cursul după-amiezii de marți, prin intermediul unei aplicații pentru videoconferințe. Nici în cursul zilei de miercuri, Daniela Cîmpean nu a trecut pe la birou, fiind în așteptarea unui rezultat RT-PCR.

 

Redăm mai jos textul publicat de Daniela Cîmpean pe pagina sa de Facebook

Bine și rău în vreme de pandemie

"O jumătate de adevăr este adeseori o mare minciună" - Benjamin Franklin

Sâmbătă dimineața mi-am început ziua bucuroasă pentru că urma să o petrec la o acțiune concretă de grijă pentru viitor și natură: plantarea de puieți sub îndrumarea specialiștilor de la Ocolul Silvic Tălmaciu.

Eram bucuroasă pentru că răspundeam invitației unui grup minunat de tineri voluntari, care, pe timpul și banii lor, au arătat că bunătatea chiar există, ajutând, de peste un an jumătate, în mod regulat, persoane în vârstă la cumpărături, sprijinind cu rechizite și hrană copiii din comunități sărace, aducând un zâmbet și o floare în centrele sociale și cadrelor medicale, contribuind la terminarea Șurii Culturale Gușterița sau pregătind construcția unui loc de joacă pentru copii din Brădeni.

Eram bucuroasă, în plus, pentru că acești voluntari sunt, majoritatea, membri ai organizației tinerilor liberali. Bucuroasă nu pentru insigna lor de partid, ci pentru că munca lor, valorile pe care le susțin și pe care le promovează, implicarea în folosul celor din jur, mi-au dat speranța că viitorii oameni politici liberali, la Sibiu,  vor fi și  mai apropiați de comunitate, și mai sensibili la nevoile celor din jur, și mai buni!

Plantatul puieților a mers bine și ne-am bucurat de câteva ore frumoase în natură. A fost și greu, unii am făcut chiar mici bătături de la săpat, ne-am descoperit mușchi care nu știam că există. 

Dar a meritat cu prisosință și efortul fizic, și o sâmbătă petrecută departe de familie. 

Am făcut împreună multe poze frumoase, nu pentru a ne lăuda cu ele, ci pentru a ne aduce aminte, cu bucurie, de o zi în care efortul a meritat.

Dintre acestea, una  a părut extrem de importantă și ne-a transformat, pe toți, în eroi negativi: cea în care apăream, fără mască, în bena unui camion! 

Nu a fost nimic extraordinar în această întâmplare: chiar am greșit și timp de câteva minute am dat masca jos chiar dacă nu făceam efort fizic.

Nu a fost rea voință și nu a fost nici măcar cu intenție. O recunosc deschis și îmi asum această greșeală. Voi plăti, desigur, amenda, ca oricare cetățean care încalcă o regulă, fie că e vorba de trecut în grabă când semaforul este roșu sau de lipsa măștii pentru câteva minute. Si voi fi mai atentă decât am fost până acum, așa cum suntem cu toții.

Însă pentru că sunt om politic, din ziua aceea și, mai ales din munca acelor voluntari  anonimi (și de aceea mult mai importanți decât cei care am participat și suntem persoane publice), nu a mai rămas decât partea rea, partea care demolează, partea care acuză. Nu mai contează puieții, nu mai contează voluntarii, nici efortul, nici rezultatele....contează doar că, iată, câțiva liberali nu au purtat masca în aer liber timp de câteva minute.

Nu știu dacă într-un an de pandemie vouă vi s-a întâmplat să uitați de mască... Poate că nu și aș fi bucuroasă ca eu să fiu una dintre putinele excepții negative... Pentru că eu, sinceră să fiu, am mai uitat de câteva ori, ca și cele câteva minute de sâmbătă, că masca trebuie să ne însoțească în fiecare clipă. Deși o port la birou, deși o port mereu în spații publice, într-o dimineață am făcut câțiva pași pe stradă, fără mască. La fel ca sâmbătă, pentru simplul fapt că am uitat. M-am corectat de îndată și m-am gândit că abia aștept să se termine odată, că mai e puțin. Deja se vede luminița de la capătul tunelului și o să revenim curând la viața normală. În altă zi am coborât din mașină, tot fără mască și, înainte de a închide portiera, mi-am reamintit de ea și mi-am reparat greșeala. Pentru aceste întâmplări nu am primit nicio amendă și nici nu m-a văzut nimeni, dar m-am văzut eu! Sunt mici greșeli din viața de zi cu zi, care, cel puțin mie, îmi arată că nu sunt perfectă! Nu sunt perfectă ca om, nu sunt perfectă ca liberal și nu sunt perfectă în niciun fel, cu atât mai puțin ca om politic.

Sunt, însă, un om care învață și care își asumă greșelile! Poate asta e mai important decât dacă primesc pentru orice o amendă, poate că nu...

Personal cred că să ne sprijinim unii pe alții ca să devenim mai buni, ca să greșim mai puțin, e calea adevărată spre un viitor mai bun.

Nu forța, nu acuzele, nu amenzile vor schimba România, ci dorința noastră de a vedea în celălalt un OM.

Această întâmplare m-a făcut, în plus, să mă gândesc că poate teama oamenilor politici de a recunoaște că pot greși, refuzul de a da înapoi orice ar fi, de a admite până la urmă că nu suntem perfecți, are legătură cu astfel de “vânători de vrăjitoare”, în care gesturi mici, simple erori de viața cotidiană, devin motive de “execuție publică” și discreditare.

Poate pandemia scoate ce e mai rău din oameni, dar la fel de bine, poate ne face doar să arătăm ceea ce suntem cu adevărat…

În vremuri bune, sau în vremuri rele, cred că dreapta măsură, toleranța și mai ales o cât de mică urmă de bunătate și înțelegere reciprocă sunt cele care fac cu adevărat diferența.

Din ziua de sâmbătă păstrez în sufletul meu bucuria tinerilor care se întrebau cât de mari vor fi, peste 10 ani, pinii plantați de ei.

Păstrez zâmbetul colegilor de la Ocolul Silvic Tălmaciu, care s-au bucurat că nu ne-am dus pentru imagine, ci efectiv am lăsat în urma noastră un mic petec de pădure nouă.

Păstrez, desigur, și regretul că o clipă de neatenție din partea mea (pe care mi-o asum cu adevărat!) a făcut să uităm bunătatea și efortul celor care construiesc în tăcere, al celor care participă fără să fie persoane publice, fără să vrea să li se știe numele, al celor cărora le pasă și pe mâinile cărora vom lăsa Sibiul și România.

Pentru ei, pentru adevărul complet, postez mai jos câteva poze, care să întregească istoria acelei zile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4227

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Ombl

Acum 4 ani

pai ce te astepti?! a ajuns PNL(penal) la ciolan, sunt infometati ca lupii. Intr-un stat normal prim ministrul trebuia sa le impuna demisia de onoare!
Raspunde

Kukuruku

Acum 4 ani

greseala e idiotenia cu masca in aer liber
Raspunde

NoName

Acum 4 ani

Prostul daca nu-i fudul, nu-i prost destul! In cazul de faţă, trebuie adaptata zicala la genul feminin...
Raspunde

John Doe

Acum 4 ani

Mda, aceleași "mici greșeli" facute și de colegii ei când în ianuarie s-au programat pe nașpa la vaccinare într-un centru inaccesibil restului lumii?
Raspunde

Un Sibian

Acum 4 ani

Pandemie sau nu, masca sau nu, cu Covid sau fara... dar ce naiba cauta ingramaditi toti in bena unei masini?! Bena e gandita pentru transportul marfurilor! Ar mai trebui sa se mai sesizeze cineva :)
Raspunde

Hucii galbeni liberi si frumoși

Acum 4 ani

Ignorantule sibian poate intr-o zi iti vei da seama ce binecuvântare s-a asternut pe malul Cibinului de cand este Raluca Turcan deputat de Sibiu si acum ministru ! Sibiul n-a mai avut asa personalitate de la Octavian Goga....si nici nu va mai avea 100 de ani de-acum !Istoria va consemna asta !! Daniela Campean idem...este sansa noastra unica penru progres si bunastare . Cand va veti da seama de aceste lucruri va fi prea tarziu..
Raspunde

Munteanu

Acum 4 ani

Bla-bla-bla... Cine se scuza se acuza!
Raspunde

Marin

Acum 4 ani

Mai plantam un puiet, mai bagam un om in spital, ce mare lucru? Nu pare sa aiba notiunea ca fiind persoana publica exemplul ei e mult mai important decat a unui cetatean obisnuit. Trist ce persoane conduc Sibiul.
Raspunde

Zeilor

Acum 4 ani

Ma, voi sunteti constienti ce legi dati in tara asta? Daca voi nu le respectati, cum sa va mai creada lumea! Ne sfidati voturile si ne puneti la incercare rabdarea tot mai mult, "zeilor"! Au trecut alegerile, v-ati gasit confortul pe scaunele voastre inca 4 ani si va doare undeva de oamenii de rand care sunt amendati daca nu poarta masca pe o strada goala, oameni pentru care e efort financiar si sa cumpere niste masti, oameni care incearca sa-si educe copiii in spiritul legilor acestora! Sunteti 0!
Raspunde

Codru De La Sebes

Acum 4 ani

O miscare de imagine, "sa dea bine" la hipsteri. Daca chiar le interesau copacii, nu lasau sa se defriseze dealuri intregi, pentru a se duce catre fabrica din Sebes, la prietenii austrieci. Cat despre purtatul mastii.... legile sunt facute de ei pentru fraieri, evident, cam asta e concluzia corecta.
Raspunde

Zacuscă

Acum 4 ani

Daca faci "mici greseli in viata de zi cu zi", inseamna ca nu ai ce cauta in nici o functie de conducere, femeie cu IQ de Africa sub sahariana. Cu asemenea explicatie, ne arati inca odata cam cat de limitata mintal esti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus