Joi,
15.04.2021
Innorat
Acum
6°C

Cu ochii pe trista realitate

Cu ochii pe trista realitate

Exemple semnificative în Sibiu: locul uzinei Mecanica luat de marele mall, locul Poligrafiei, luat de Kaufland, locul cazangeriei Independența ocupat de un șantier în lucru care pregătește terenul pentru un alt „monstru” comercial. Pe scurt, locul producției autohtone, ocupat de producția și comerțul străin. Fenomenul e la nivel național. Este numai unul dintre aspectele dramatice care, într-o perioadă relativ scurtă de trei decenii,  au transformat România într-o colonie de tip „modern”.

Odată cu armonizarea noii echipe de putere – președinție, parlament, guvern – s-a lansat ideea revenirii la „normalitate”. Este adevărat, s-au scurs doar câteva luni de când    dețin și „cheia” majorității parlamentare dar, maniera în care evoluează demersul politic lasă deja îngrijorătoare semne de întrebare.

Dincolo de pandemie care într-adevăr ridică serioase probleme de mobilizare a energiilor, noua alianță politică la guvernare pare tot mai îndoielnică în a încredința nădejdea schimbării majore de macaz. Într-un anume fel, se repetă păcatele alianței CDR unde partidele foloseau platforma de guvernare pentru a câștiga concurențial capital politic. Așa și acum. Exemplul notoriu ni-l oferă PNL și USR-PLUS, care în loc să coopereze, continuă bătălia între ei pe electoratul de dreapta, lăsând cale liberă UDMR să-și joace tot mai eficient cartea șantajistă a participării la guvernare. Presiunea puternică a acestui clenciu politic vine și din teritoriu unde taberele se poziționează în raport de interese concrete, palpabile. Președintele Iohannis încearcă să-i disciplineze dar până în acest moment, fără rezultate notabile.

Problema e de proporții „hamletiene” : să lupți pentru țară, sau pentru interesele proprii? ( personale sau de partid). Nu știu cum se va raporta în cele din urmă „frăția” USR-PLUS la această cardinală problemă. În schimb pot previziona evoluția PNL care deja dă semne vizibile că urmează linia liberală tradițională, fără ca fuziunea cu fostul PDL să marcheze vre-o influență demnă de luat în seamă. Deviza lor e „dezvoltare, bună stare”, dar nu pentru toată lumea ci numai pentru cei „puternici” și „descurcăreți”. Ori ideea așteptată era  ca efortul să se centreze pe dezvoltare (economică) eficientă, iar repartizarea venitului național să se facă pe merit, dreptate și echitate. Florin Cîțu pare că ar vrea să netezească asperitățile dar, vizibil, este tras de mânecă. Momentan nu-l văd nici pe el nici vre-o figură emblematică a vre-unui alt „confrate”, în stare să nuanțeze sprinteneala liberală. S-ar putea, astfel cum se prefigurează lucrurile, ca speranțele atât de așteptate – a doua oară după 1996 – să fie la fel de spulberate deși comparabil, situația și condițiile de acum sunt mai favorabile.

Vorbim sentențios la adresa politicienilor cărora, în foarte bună măsură li se datorează starea actuală. Dar nu numai ei sunt de vină. Cel puțin doi factori suplimentari  frânează efortul de redresare și dezvoltare.

Primul se referă la calitatea prestației românului ca cetățean și, în conjuncție, la calitatea, valoarea și eficiența democrației românești. Oriunde în lume, încercarea de refacere economică presupune costuri și restrângeri, respectiv cumpănirea consumului și infuzarea prioritară a banului în investiții productive. În loc să urmeze o cale firească pe o astfel de direcție, românii, la unison cu politicienii, n-au luat minimale măsuri de protecție a economiei așa cum ne-a lăsat-o Ceaușescu, pe care s-o fi adaptat treptat regulilor economiei de piață,  ci au lăsat-o la cheremul devalizatorilor și pradă ieftină concurenței produselor străine. O marjă de patriotism, de dragoste de țară, le cerea și unora și altora responsabilitate și spirit de sacrificiu, ordine și disciplină. ( Se cunoaște cum s-au comportat nemții după război).

Este adevărat, sacrificiul impus populației în astfel de situații se cere a fi proporționat cu capacitatea de suportabilitate a fiecăruia, ceea ce nu s-a făcut spre exemplu în 2016.  Stratificarea pur și simplu sălbatică, salarială și pensionară, cum și corupția endemică soldată cu o severă polarizate socială au condus la grave inegalități și disparități . Câtă vreme se vor menține aceste varitabile racile, este temerar de așteptat o cooperare reală a populației la efortul de redresare a țării.

Un al doilea set de probleme derivă  procesul de aderare și efortul de integrare în Uniunea Europeană. Credeam, de început, că vom fi sprijiniți, prioritar, în acțiunea de refacere a capacității economice. Țară (încă) bogată în resurse, cu o întindere și o populație demne de luat în seamă, România putea (poate) deveni un factor de progres (nu numai economic) al Uniunii. Cum vedem însă,  cooperarea nu merge în această direcție, nu ține seamă de specificul României rezultat din stadiul ei de evoluție în context istoric.

După comunism am plonjat direct în formula liberală a concurenței deși, era mai mult decât evident, în competiție cu economiile liberale dezvoltate, nu aveam nicio șansă de supraviețuire. Formula se menține și după aderare, ba chiar mai mult, ni se impune să liberalizăm totul. Rezultatul este că în proporție masivă, economia României a devenit o economie străină.  În mod ciudat este luată în seamă când se vorbește de anvergura economiei naționale deși profitul ei ia calea străinătății.

Suntem sprijiniți cu sume de bani din fondurile europene. Fondurile nu sunt exact cele nominale căci și noi contribuim la constituirea fondului sau, întocmai ca acum, în cazul fondurilor de redresare și reziliență, le vom returna în timp. Aceste sume de bani au fost și sunt folositoare deși condițional, sunt dirijate preponderent spre zone neproductive. 10 din cele 30 de miliarde Euro sunt destinate infrastructurii în transporturi. Foarte bine, dar dincolo de transportul de persoane ce mărfuri sau produse transportăm noi ? Exemplificativ, se prefigurează o infuzie masivă în transportul public din București și Cluj. Câtă producție vor da acele investiții? Vor fi bine venite și sumele destinate  sănătății, învățământului, culturii dar și în aceste domenii se consumă, nu se produce. Sigura destinație cu sorți de eficiență pare a fi cea în sistemul de irigații. Dincolo de unele  sume destinate sprijinirii producătorilor agricoli individuali, mi se pare că nicio  sumă din banii europeni de până acum, n-a sprijinit dezvoltarea economică industrială.

Și trebuie să punctez, deși problema este de ordinul evidenței : cea mai mare parte din sumele acestea ar fi trebuit destinate investițiilor în economia productivă pentru ca aceasta, la rându-i, să genereze fondurile bănești autohtone pentru stimularea și asigurarea consumului, să nu fim obligați la împrumuturi perpetue care mâine-poimâine ne vor sufoca.

De ce banii europeni sunt destinați aproape exclusiv consumului ?  Explicația pare chiar simplistă: sunt, preponderent, banii marilor producători industriali europeni care au nevoie de piețe de desfacere. Din culise, ei sunt cei care stabilesc strategia europenă. N-au nevoie de economii concurențiale care le-ar afecta cota pieții. Se vorbește mereu de convergență și coeziune, ceea ce, interpretativ, ar însemna o armonizare la nivel unional. Dar ce armonie este aceea în care eu produc inclusiv pe teritoriul și cu munca dumitale, te plătesc minimal pentru munca depusă, iar dumneata cheltuiești banii astfel obținuți tot pentru consumul produselor mele. Asta nu este armonie ci slugărnicie.

Iată de ce vizând interesul național, românii, de la politicieni la cetățenii de rând, ar trebui, atâta cât le stă în putere, să lupte pentru refacerea economiei proprii, să-și asume responsabilitatea de bună gospodărire și gestionare a ei, ceea ce presupune efort susținut și eficient precum și cheltuiala cu chibzuință a agoniselii. Nu sunt economist și ca atare nu pretind că dețin cheia  conceptual-științifică a ieșirii din marasm dar, rămâne la îndemâna oricăruia dintre noi o simplă constatare : câtă vreme nu ne apucăm de treabă, câtă vreme leul nostru - oglindă reală a economiei - este în continuă cădere, umilit de valutele străine, orice vorbărie despre redresare, dezvoltre, convergență sau coeziune, rămâne un simplu exercițiu retoric.

Vizualizari: 5217

Comentarii

3 comentarii

X

Acum 2 săptămâni

Excepțională analiză! Respect, domnule Dejeu
Raspunde

Hd

Acum 1 săptămână

E penibil sa duci dorul unor uzine neproductive slinoase si puturoase de unde acesti oameni veneau cu borseta sub brat...E penibil dorul de un trecut esuat...speriat de ''sminteala liberala'' omul tanjeste dupa cadavre. Le-ati mentinut 30 de ani sperand ca vine cineva sa va invie pe voi si si pe ele...Lumea se schimba! ...Si nu inteleg de ce va tanguiti cand pruncii neamului vor la bere...la terase...n-au marsaluit sa se ceara la munca...
Raspunde

Momo

Acum 2 zile

Bravo tovarăși! Nu ne vindem țara, o furam noi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus