Duminică,
18.04.2021
Innorat
Acum
7°C

Doi falși instalatori au furat 1.500 de lei din casa unei sibience

Doi falși instalatori au furat 1.500 de lei din casa unei sibience

O femeie a rămas fără 1.500 de lei, după ce două persoane care au pretins că intră în casa ei pentru a efectua reparații la țevile de apă din baie, au jefuit-o.

Totul s-a petrecut ieri dimineață. Femeia, în vârstă de 75 de ani, din municipiul Sibiu, a sunat la poliție pentru a reclama faptul că două persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și au sustras 1.500 de lei. Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de furt și desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor și aplicării măsurilor legale. 

În fapt, sibianca a sesizat că în jurul orei 0930 la domiciliul său s-au prezentat doi bărbaţi cărora, sub pretextul că sunt instalatori, le-a permis accesul în locuință pentru a efectua reparații la țevile de apă din baie. Unul dintre bărbați, profitând de neatenția acesteia, i-a sustras 1500 lei, bani pe care victima îi păstra într-un dulap. Unul dintre modurile de operare ale hoților care fură din locuințe este cel al falsului angajat. Acești infractori acționează prin distragerea atenției sau atribuirea unor calități false. Astfel, ei încearcă să ajungă în casele oamenilor, pentru a le sustrage banii sau bunurile de valoare, relatează autoritățile sibiene.

Recomandarea IPJ Sibiu, pentru a nu deveni victima furturilor în propria locuință:

Nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de instalatori, electricieni, angajați ai firmelor de apă-canal, electricitate sau gaz.

De obicei, acești falși angajați sunt bărbați cu aspect îngrijit, cu vârste cuprinse între 25 – 50 de ani, care, de cele mai multe ori, poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false. Când astfel de persoane se prezintă la ușa locuinței dumneavoastre, avertizați-le că veți anunța poliția, fără a le permite accesul.

Aveți în vedere faptul că odată pătrunși în apartament, la terminarea așa zisei lucrări de reparație solicită o sumă mare de bani, în speranța că victima va aduce banii din locul unde îi păstrează. Urmăresc victima în timp ce ia banii din locul de păstrare după care îi distrag atenția și sustrag bani și alte bunuri de valoare din locul respectiv. 

De obicei, infractorii acționează în prima parte a zilei și vizează îndeosebi apartamentele de bloc și persoanele vârstnice, care fie locuiesc singure fie petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie de persoane întrucât, pe de o parte se mizează pe capacitatea lor mai redusă de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte, se mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus