Duminică,
09.05.2021
Cer Senin
Acum
5°C

VIDEO Celebrul vlogger Mircea Bravo, acasă la un rom meșteșugar din județul Sibiu: „La patru ani am pus prima data mâna pe ciocan”

VIDEO Celebrul vlogger Mircea Bravo, acasă la un rom meșteșugar din județul Sibiu: „La patru ani am pus prima data mâna pe ciocan”

Zilele trecute, vloggerul clujean Mircea Bravo a vizitat comunitatea romă din comuna Brateiu, județul Sibiu. Întreg momentul a fost surprins de acesta într-un clip video de aproximativ 12 minute postat pe canalul său de youtube.

Personajul principal al videoclipului este Traian, un căldărar din Brateiu, care îl introduce pe vlogger în tradițiile și obiceiurile comunității. „Astăzi suntem în comuna Brateiu, la cinci kilometri de Mediaș și am venit să cunoaștem un om foarte special, Traian din Brateiu, căldărar de meserie”, spune Mircea Bravo la începutul videoclipului său.

Traian povestește despre meseria de căldărar, transmisă din generație în  generație și despre cum  a început el să practice această meserie.

„Sunt căldărar de mic copil. Aceasta este o meserie care se transmite din generație în generație. De mici copii stăm lângă cei care sunt deja consacrați în lucru, eu deja la patru ani puneam mâna pe ciocan, la fel cum face și cel mic al nostru, care vine mereu pe lângă noi și  lovește cu ciocanul. La 13-14 ani am început deja să stăpânesc această meserie”, povestește Traian, personajul principal al videoclipului vloggerului.

De asemenea, în clipul video putem vedea cum vloggerul intră în atmosfera comunității și cum la indicațiile lui Traian încearcă să modeleze cu ciocanul o bucată de cupru sau să vândă obiecte realizate de căldărari.

Pe lângă acest vlog, Mircea Bravo urmează să mai posteze încă unul care să arate mai multe detalii despre tradițiile romilor. „Să știți că și mie mi-e foarte drag Traian. Am mai filmat un vlog cu el în care ne vorbește mai multe despre tradițiile romilor. Se postează duminică și e la fel de tare ca acesta”, scrie acesta pe canalul său de youtube.

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Viorel

Acum 3 săptămâni

Un reportaj deosebit, cu un om deosebit .....bravo Mircea !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus