Medicul Paul-Jürgen Porr a fost reales pentru un al treilea mandat în fruntea organizației etnicilor germani din România, anunță reprezentanții FDGR.
Paul Porr a fost reales președinte în cadrul ședinței Adunării Reprezentanţilor, care a avut loc în format on-line în cursul zilei de vineri, 16 aprilie. ”Dr. Porr a fost nominalizat drept candidat de către Consiliul de Conducere şi a obţinut unanimitate de voturi, votul secret fiind acordat prin email. Conform statutului F.D.G.R, mandatul este de patru ani. Vicepreședinți F.D.G.R. sunt președinții celor 5 organizații regionale (Banat, Bucovina, Transilvania, Transilvania de Nord și Regiunea Extracarpatică)”, se arată în comunicatul remis redacției Turnul Sfatului de către reprezentanții Forumului.
Paul Porr a fost președinte al FDG Transilvania – și implicit vicepreședinte al formațiunii la nivel național - din 1995 până în 2013. În luna martie a acelui an el a fost ales pentru prima dată în funcția de președinte, după ce Klaus Iohannis a renunțat la această poziție intrând în ”politica românească mare” alături de liberali.
”Dr. Paul-Jürgen Porr este născut în 1951 la Mediaş, de profesie medic și din 2017 directorul medical al Clinicii Polisano. Din anul 2008, Dr. Porr este membru în Consiliul Judeţean Sibiu”, mai arată reprezentanții Forumului.
Totodată, Paul Porr este și finul actualului președinte al României, Klaus Iohannis.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt