Centrul de Informare si Asistență în Afaceri – INFOBiz cheamă antreprenorii locali să participe la un sondaj de opinie în urma căruia să se organizeze un fond de reziliență pentru susținerea afacerilor locale. Sondajul este adresat mediului de afaceri sibian și populației active de pe raza județului Sibiu, angajați și șomeri, iar perioada în care se pot introduce date este 15-30 aprilie 2021. ”În contextul realizării evaluărilor socio-economice, urmare a efectelor pandemiei, Centrul INFOBiz a inițiat acest sondaj pentru a colecta informații atât de la angajatori, cât și de la angajați, în vederea evaluării posibilității lansării unui fond privat de reziliență și redresare, la nivel local, județean, ca măsură de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din județul Sibiu. Se are în vedere o măsură compensatorie, privată de această dată, ca o reacție firească a mediului privat neafectat de criza pandemică, în sens de protejare, prin reziliență si redresare, a celor afectați( în special întreprinderile mici și mijlocii românești). Acest demers, dacă va fi întreprins, poate salva de la a intra în insolvență sau faliment un număr mare de firme locale, de a disponibiliza un număr relevant de angajați, urmare a lipsei intervenției ferme, și la timp, a statului”, anunță INFOBiz.
Conform organizatorilor, sondajul dorește să stabilească nivelul de satisfacție a populației active și a antreprenorilor, cu privire la măsurile luate de instituțiile statului pentru a sprijini mediul de afaceri, dar și a păstra locurile de muncă. Se urmărește totodată eficiența cu care instituțiile statului au comunicat eficient aceste măsuri, aducându-le la cunoștința celor interesați. ”Rezultatele sondajului vor fi edificatoare pentru construcția acestui fond, și vor fi folosite pentru a convinge marile companii, firme naționale și corporații, de pe raza județului Sibiu, de a se alătura unui astfel de demers, subscriind ca participanți la acest fond. Fondul se vrea a fi gestionat de o entitate non guvernamentala (ONG), împreună cu o instituție publică, credibilă, împreună asigurând obiectivitatea și transparența vis-à-vis de criteriile de evaluare ale firmelor beneficiare, a modului cum se alocă banii”, se arată într-un comunicat semnat de președintele INFOBiz, Ciprian Faraon.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sondaj , bani , antreprenori
Vizualizari: 1147
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil