Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
22°C

Dr. Călin Cipăian, directorul medical al Spitalului Județean: „Lupta contra COVID-19 se dă în spital, dar se câștigă în comunitate”

Dr. Călin Cipăian, directorul medical al Spitalului Județean: „Lupta contra COVID-19 se dă în spital, dar se câștigă în comunitate”

Medicul Călin Cipăian, directorul medical al Spitalului Clinic Județean, spune că Sibiul se află în al treilea val al pandemiei de COVID-19 și că vaccinarea este principala armă în bătălia pe care medicii o duc de mai bine de un an jumătate cu această boală. Medicul a atras atenția că particularitatea acestui val constă în durata lui mai lungă și în gravitatea cazurilor. „Lupta care se dă în spital, se câștigă în comunitate”, spune medicul.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean a declarat astăzi că, dincolo de respectarea măsurilor de protecție, un rol important în lupta împotriva COVID-19 o are și vaccinarea.

„A fost un an foarte greu și încă luptăm. Lupta contra COVID-19 se dă în spital, dar se câștigă în comunitate. Cum putem câștiga lupta în comunitate? Pe lângă măsurile pe care le știm cu toții, mască, distanțare socială, vaccinarea este principala armă. De ce? Pentru că ne dă voie să ne reluăm activitatea normală, le dă voie oamenilor să meargă la lucru și să genereze plus valoare, le dă voie copiilor să meargă la școală și studenților pe care îi învăț să vină și să se pregătească pentru meseria pe care vor să o facă, ne dă voie să mergem să ne îmbrățișăm părinții, bunicii, le dă voie nepoților să vină în vizită la bunici și asta vă spun și în calitate de bunic, pe scurt ne dă voie să ne reîntoarcem la o viață normală”, a spus medicul.

Acesta a vorbit despre al treilea val, despre care spune că, spre deosebire de cel precedent, nu este atât de înalt dar durează mai mult, iar cazurile tratate de medici sunt foarte grave.

Pacienții stau acasă șapte, zece zile și ratează, cu această ocazie, fereastra de oportunitate pentru tratamentele antivirale și vin în faza de complicații, când necesită oxigenoterapia sau terapii suportive complicate și cei care au neșansa de a avea boli asociate suferă complicații absolut înspăimântătoare și nu exagerez absolut deloc”, a spus Călin Cipăian.

Acesta a precizat că populația trebuie să se vaccineze mult și repede, dar mai ales repede, pentru ca România să ajungă la pragul la care 70% din populație să fie vaccinată.  

„Pentru ca vaccinarea ca să fie eficientă trebuie să fie făcută rapid. Trebuie până în toamnă să atingem, dacă se poate, masa critică de persoane vaccinate la nivel național, acea cifră de 70% care înseamnă, la ora asta, să vaccinăm în jur de două milioane de persoane pe lună. Ne apropiem de perioada cea mai bună pentru vaccinarea. O dată pentru că putem organiza foarte ușor centre de vaccinare Drive Thru, pentru că putem să organizăm centre mobile, pentru că ne putem deplasa cu ușurință, pentru că putem să găsim colectivități mari de oameni, adunați pentru alte motive, cărora să le oferim cu această ocazie și vaccinarea. Al doilea lucru foarte important este că suntem în perioada în care circulația virusului scade. Ca urmare, dacă vaccinăm și circulația virusului scade concomitent, nu o să își mai poată face treaba lui, adică să își perfecționeze armele și să apară mutații din ce în ce mai rezistente și din ce în ce mai capabile să transmită boala. Vorbesc despre vestita tulpină engleză, vestita tulpină braziliană sau sud africană. Și acum în India se întâmplă o tragedie de proporții mari în care a apărut o nouă tulpină care, de data aceasta, are și rezistență mai mare față de vaccin. Dacă îi dăm timp acestei tulpini să se generalizeze vom diminua una din armele cele mai importante. Ca urmare, nu uitați că deși Octavian Paler spunea că avem timp, nu avem timp”, a mai spus Cipăian.

Medicul a povestit și despre cazul persoanelor care s-au infectat cu virusul SARS CoV-2 după vaccinare. Acesta a subliniat faptul că cei vaccinați nu fac forme grave, boala fiind ca o simplă răceală care poate fi tratată acasă, drept urmare, vaccinul protejează de formele severe și de deces.

„Mesajul care trebuie transmis este foarte simplu, structurat pe trei lucruri. O dată, viața comunității locale poate reveni mai repede la normal dacă ne vaccinăm, al doilea, impactul economic direct al vaccinării la nivelul comunității locale se va simți imediat și al treilea este, poate mai greu de înțeles pentru că unii nu cred, este că dacă vă vaccinați scăpați de formele severe și de riscul de deces și, de asemenea, cei care aveți boli cronice puteți să duceți o viață normală în continuare”, a încheiat medicul Călin Cipăian.

Toate declarațiile medicului au fost făcute în cadrul evenimentului on line „Fii alături de comunitate, pune umărul pentru Județul Sibiu” care a avut loc la Consiliul Județean, în contextul Săptămânii Europene a Vaccinării.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus