Locuiesc la 4,7 km de redacție, care este amplasată la umbra Turnului Sfatului din centrul Sibiului. În ultimul an am ajuns să folosesc tot mai mult bicicleta pentru deplasările ”în interes profesional”. Am parcurs – conform contorului bicicletei – către 2.000 de km pe străzile din Sibiu pentru ”trebile” de la ziar. Și chiar așa, cu străzi prea puțin prietenoase cu bicicliștii, pot spune că bicicleta îmi pare mijlocul ideal de deplasare prin Sibiu.
În primul rând pentru că din momentul în care închid ușa casei și până deschid ușa redacției consum, dacă pedalez normal, 16 minute. Oricât de aglomerat sau lejer ar fi traficul rutier. Și orice altă întâlnire aș avea peste zi oriunde în oraș, timpul mi se scurtează enorm prin faptul că nu trebuie să caut loc de parcare. Plec de la redacție, ajung fix unde am treabă. Nu mai consum timp cu parcursul pe jos al distanței dintre locul de parcare și birou. Sau cu așteptatul autobuzului din stația unde tot pe jos ajung.
Vremea. În ciuda impresiei inițiale că ploile vor fi o mare problemă în deplasarea prin oraș, cu excepții de le pot număra pe degetele unei mâini, n-am prea fost deranjat de astfel de intemperii.
E adevărat, cu zăpada e altceva. Iarna - chiar dacă în ultimul an, de exemplu, a fost în 80% din zile suficient de blândă încât, cu mănuși, să mă facă să pedalez încălzit – e imposibilă în Sibiu pentru bicicliști. Nu rarele zăpezi sunt problema pe pistele de biciclete ori pe străzi, ci noroiul. Un noroi fin, generat cel mai probabil din materialele aruncate împotriva poleiului, care oferă pentru cei care ar merge cu bicicleta experiența similară unui patinoar. De altfel, singurul meu incident pe bicicletă în ”interes profesional” a avut loc astă-iarnă, din cauză că nu am luat suficient în considerare cât de alunecoasă poate fi ”mâzga” aceea care se creează deasupra stratului de asfalt (sfat bun: purtați cască prin oraș, fiind pe bicicletă!).
Vara poate fi o problemă dacă ai de mers la întâlniri și, la destinație, nu vrei să transpiri abundent. Fie îți aloci un timp mai îndelungat deplasării, fie alegi o soluție mai costisitoare. Aceea a unei biciclete asistată de un motor electric: până la 25 de km/h (în cazul meu) te ajută să pedalezi mai ușor. Chiar mult mai ușor, dacă alegi o astfel de setare. Iar peste această viteză ești pe propriile puteri. A urca pedalând pe străzile din Sibiu cu această asistență electrică mă lasă să mă bucur de ”vânt” chiar și la peste 30 de grade.
Starea de spirit. E mult mai fain Sibiul pe două roți. Altfel privești clădirile, altfel oamenii, altfel copacii. De ai norocul să ai în traseu parcul Sub Arini (iar eu sunt printre norocoși), deplasarea către locul de muncă e o reală încântare dimineața. Mai ales primăvara. Și, iarăși referitor la priveliște, pe bicicletă descoperi scurtături care îți scot la vedere o față a orașului inaccesibilă de la volan.
Chiar dacă sunt piste de biciclete încadrate de traficul rutier, în stânga, și de mașini parcate, în dreapta, (mi se par cele mai stresante zone de deplasare pe două roți) am descoperit că de cele mai multe ori – adică peste 95% din cazuri – șoferii sibieni dau atenție bicicliștilor. Atenție pe două roți tot trebuie, dar nu pedalăm, totuși, printr-un oraș de ”bizoni” la volan. Nu rareori mi se întâmplă ca pe sens unic mașinile pur și simplu să aștepte în spatele meu, deoarece șoferii nu consideră că îmi asigură un spațiu de siguranță suficient ca să mă poată depăși.
Evident, în drumurile mele am dat adesea de lipsa de decizie fără echivoc a celor care amenajează infrastructura pentru biciclete prin Sibiu. În sensul că, în încercarea de a mulțumi și capra și varza, cei din Primărie aleg să favorizeze mașina. Peste tot (cu excepția celei din Sub Arini către Zoo) pistele pentru bicicletele sunt, în Sibiu, mult prea înguste. Nerecomandate celor sub 16 ani. Mașinilor – prin lățimea benzii de circulație și a locurilor de parcare – li se dă întotdeauna întâietate acolo unde spațiul disponibil ridică probleme.
În multe intersecții pistele de biciclete pur și simplu dispar. Te descurci cum poți. Valurile de asfalt și gurile de canal iar dau emoții. Cu toate acestea, impresia mea e că majoritatea celor din Sibiu dorește, de fapt, să aibă întâietate la volan, și nu pe două roți. Bicicliștii sunt o minoritate. Iar administrația reacționează ca atare.
Cu toate acestea, cu un nivel de atenție normal, deplasarea prin orașul acesta rotund îmi pare cea mai plăcută atunci când sunt pe bicicletă. Îi îndemn pe cei care au posibilitatea să o aleagă în drumul lor prin Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: piste , pledoarie , Sibiu , bicicleta , masini
Vizualizari: 5989
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil