Un accident mai puțin obișnuit a avut loc joi dimineață în comuna Florești, de lângă Cluj-Napoca, o autobasculantă încărcată cu 30 de tone de nisip răsturnându-se într-un balcon.
Imaginile arată că strada trece la doar câțiva metri de bloc, șoferul autobasculantei pierzând controlul și oprindu-se într-un balcon de la parter.
„Prin centrul Operațional al unității s-a solicitat dislocarea la fața locului a echipelor furnizorilor de utilități, gaz și electricitate, precum și a inspectorilor de stat în construcții pentru evaluarea siguranței construcției, având în vedere că pe balconul afectat se vedeau mai multe crăpături proeminente.

Pompierii sosiți la fața locului au constatat faptul că doar o parte din cele cca 30 de tone de nisip din bena camionului s-au răsturnat peste balconul de la parter, fără a surprinde sau vătăma nici o persoană, iar persoanele care se aflau acasă, din apartamentul peste a cărui balcon se răsturnase autobasculanta, și din cel superior, s-au auto-evacuat și nu necesitau consult medical.
Preventiv, au fost oprite furnizarea de energie electrică și gaz pentru prevenirea incendiilor în cazul unor posibile avarii la instalațiile imobilului respectiv.
Inspectorii de stat în construcții au evaluat situația la fața locului și au concluzionat faptul că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată, fisurile vizibile fiind înregistrate la lucrări de zidărie amenajate ulterior finalizării construcției blocului de locuințe, de către proprietarul apartamentului de la parter”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: autobasculanta , cluj , balcon
Vizualizari: 2409


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
DUCU