Cercetarea penală privind 25 de agenți de poliție suspectați comiterea unor infracțiuni de corupție - luare de mită în bani și sponsorizări pentru echipa de fotbal a IPJ Sibiu - a început în 2019, atunci când un bărbat care a comis o contravenție a fost abordat de un polițist de la rutieră pentru a-i oferi bani ca să nu fie amendat. „Exista chiar o târguială între agent și contravenient”, explică prim procurorul Ion Veștemean.
Practic, totul a pornit de la un denunț venit de la o persoană căreia i s-a solicitat să sponsorizeze echipa de fotbal a Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. În luna februarie a anului 2019, la Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sibiu s-a format un dosar în care a început inițial urmărirea penală in rem, sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de corupție de serviciu și de fals, de către agenți din cadrul IPJ Sibiu, Serviciul Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene. „La baza dosarului a stat un denunț și implicit un proces verbal de sesizare din oficiu, în care s-a reținut existența unor indicii cu privire la faptul că mai mulți agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier Drumuri Naționale și Europene nu își îndeplinesc sau își îndeplinesc defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că nu constată anumite contravenții și în schimbul acestora primesc anumite beneficii, respectiv solicită anumite sume de bani care, sub forma unor contracte de sponsorizare sunt redirecționate către echipa de fotbal a IPJ Sibiu”, explică Ion Veștemean, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Veștemean relatează faptul că odată demarată ancheta, au început să iasă la suprafață mai multe acte de corupție ale unui grup de polițiști de la Sibiu, precum și modul în care se târguiau cu contravenienții, în funcție de informațiile pe care le aflau despre aceștia.
Ulterior, ancheta ne-a arătat multe lucruri, în sensul că nu doar sumele mergeau spre echipa de fotbal, ci mergeau și spre buzunarul agenților de poliție și alte foloase materiale diverse, în funcție de ce le spuneau contravenienții. Exista chiar o târguială între agent și contravenient precum: „Amenda ar fi 1.200 de lei, câte pavaje mi-ai putea pune în suma asta?” sau „Ai un restaurant. Câte mese aș putea servi eu cu colegul meu la tine?”
În cauză, în urma probelor administrate și în special a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere, a rezultat o presupunere rezonabilă că într-adevăr mai mulți agenți din cadrul unui birou de drumuri naționale și europene săvârșesc infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită, abuz în serviciu.
„Agenții de poliție căutau pe cât posibil să dea un aspect de legalitate și de normalitate sponsorizării aparent legale, doar că sponsorizările erau făcute pentru a nu fi sancționat contravenientul, care era constrâns. Ca și procedeu, în maniera în care se omitea sancționarea contravenientului, inițial agentul de poliție se comporta normal, chiar aparent cu prea mult zel, iar ulterior după ce afla informații despre contravenient, unde lucrează, ce face, dacă are vreo firmă, ce activități are, se trecea la partea mai umană în sensul că ar putea să îi reducă sancțiunea sau să nu sancționeze în schimbul unor sume de bani sau altor foloase, în funcție de ce dispunea contravenientul”, spune Ion Veștemean.
În data de 18 mai 2021 s-a dispus continuarea urmăririi in persona față de 25 de persoane, respectiv agenți din cadrul acestui birou, precum și a unui număr de opt contravenienți care practic nu au fost sancționați corespunzător. În sarcina celor 25 de suspecți s-a reținut un număr de 170 aproape de infracțiuni, 118 infracțiuni de luare de mită și 54 de infracțiuni de abuz în serviciu. În acest moment sunt în curs de desfășurare 17 percheziții, s-au emis 33 de mandate de aducere, urmează ca mai mulți procurori din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Sibiu să procedeze la audierea suspecților, iar la finalizarea audierilor, procurorul de caz va aprecia dacă se impune luarea anumitor măsuri, respectiv de reținere sau de prezentare în vederea arestării preventive, conform informațiilor oferite de prim procurorul sibian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: prim procuror , dosar , Sibiu , IPJ Sibiu , coruptie , politia sibiu , tribunal , ancheta , Ion Vestemean , stiri sibiu
Vizualizari: 20093
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gicu
Acum 1 oră
Merluciu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Lucka
Acum 2 ore
Kukuruku