Premierul Florin Cîţu a anunţat marți că în următoarea şedinţă de Guvern, care va avea loc joi sau vineri, vor fi adoptate măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie, menţionând că nu există niciun motiv să nu se meargă mai departe cu calendarul relaxărilor.
"Am prezentat un calendar al relaxărilor - 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern - cred că şedinţa o să fie joi sau vineri - vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (...) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii", a afirmat Cîţu, citat de Agerpres, înaintea şedinţei conducerii PNL.
Premierul a reiterat că obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia. "Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce priveşte reducerea ratei de pozitivare", a precizat acesta.
"Rolul campaniei de vaccinare este acela de a scăpa de pandemie. Acea campanie de vaccinare pe care am făcut-o în ultima perioadă a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. Numărul de persoane de la ATI este acum la 600, scade de la 1600, numărul de persoane pozitive scade în fiecare zi. Avem aceste rezultate, nu avem niciun motiv să nu mergem cu această campanie de relaxare mai departe - 1 iunie, 1 iulie, 1 august", a adăugat Florin Cîţu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: citu , guvern , 1 iunie , relaxare , coronavirus
Vizualizari: 1039
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt