Vineri,
03.10.2025
Innorat
Acum
6°C

Primarul Fodor anunță o creștere cu 14% a numărului de vizitatori la Lacul lui Binder, față de 2024: ”Sibienii au găsit un loc frumos pentru a-și petrece timpul liber”

Primarul Fodor anunță o creștere cu 14% a numărului de vizitatori la Lacul lui Binder, față de 2024: ”Sibienii au găsit un loc frumos pentru a-și petrece timpul liber”
Foto: Primăria Sibiu

Complexul Lacul lui Binder s-a închis parțial începând de marți, 30 septembrie, prilej pentru Primăria Sibiu de a anunța bilanțul pentru vara 2025.

Zona de plajă și îmbăiere, dar și locul de joacă plutitor s-au închis oficial, dar locația rămână deschisă sporturilor nautice, plimbărilor și pescuitului sportiv. În funcție de condițiile meteorologice, pasionații pot practica în continuare schi nautic, wakeboarding, caiac sau Stand Up Paddleboarding.

„Am avut un sezon bun în această locație pentru agrement și sport, pentru că în acest an am înregistrat o creștere a vizitatorilor cu aproape 14 %, față de anul 2024. Cea mai căutată a fost plaja și locul de joacă plutitor, dar au fost mai mulți și cei care au venit aici pentru a practica sporturi nautice. Lacul a fost foarte căutat și pentru plimbare, în serile calde ale verii. Aceste cifre arată că sibienii au găsit la Lacul Binder un loc frumos pentru a-și petrece timpul liber, în oraș”, spune Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

De la deschierea Complexului, în 1 mai și până la final de sezon, s-au înregistrat 18.100 de vizitatori, ceea a dus la încasări la bugetul local de 500.985 lei, mai mari cu 14% față de cele din 2024. Spre exemplu, peste 16.500 de clienți au plătit accesul pe plajă, iar 1.365 au utilizat instalațiile de wakeboarding, au închiriat un caiac sau o placă pentru SUP.

Complexul rămâne deschis pentru sporturile nautice, dar și pentru alte activități:

  • Puteți practica wakeboarding de marți până duminică, între orele 12.00 -18.00; costumul de neopren pe care îl primiți gratuit, în baza biletului, vă va asigura confortul termic
  • Pentru caiac și SUP, sunteți așteptați de marți până duminică, între orele 10.00 – 20.00
  • Pescuitul va fi permis dimineața, între orele 7.00-9.30 și seara între orele 20.30-23.00
  • Pentru plimbări se poate intra gratuit în incintă între orele 20.00-23.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Tex

Acum 2 zile

Si acum imi aduc aminte cum pluteau porci morti si cum unii mari gospodari aruncau dejectile de la porci in apa...parca nu-mi vine sa ma scald acolo
Raspunde

Sertalin Asentra

Acum 1 zi

Era normal, porcii murisera de ciuma...
Raspunde

Gazarea a început demult

Acum 2 zile

Asta-i una din cele mai mari măgarii a lui aurora. Se lauda cu incasări totale de jumătate de milion de lei! In schimb ar putea primi premiul național pentru gazarea cetățenilor. A confiscat domeniul public al lacului lui Binder, l-a amenajat din banii sibienilor, l-a îngrădit, și acum le taie bani pe bilete tot sibienilor, inclusiv pentru plimbări în jurul lacului. Iar pe sibienii din Tiglari si Terezian ce nu-și permit plata (zilnică) a biletului pentru a face o plimbare zilnică, ii trimite la plimbare pe străzile aglomerație, sa respire praf și noxe.
Raspunde

Sibian patriot Deceneu

Acum 1 zi

Mare dreptate ai! Ar trebui sa se darame, sa se revina la boschetaria infecta, sa se arunce vreo 6 turme de oi in lac sa se imputa si dupa, locul sa fie redat celor ai locului care nu isi permit 5 lei pentru pescuit si 25 sau 30 pentru baie. Plimbarea de seara e gratis.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus