Primăria Copşa Mică anunţă pe pagina de Facebook că poliţiştii locali din acest oraş vor verifica periodic traseul Via Transilvanica din această localitate, pentru a se asigura că ciobanii din zonă nu îşi mai lasă câinii nesupravegheaţi ca să atace turiştii.
"Începând din această săptămână, un echipaj al Poliţiei Locale Copşa Mică va verifica periodic partea din traseul Via Transilvanica care trece prin oraşul Copşa Mică. În zona de lângă Târnăvioara se va verifica inclusiv ca ciobanii din vecinătate să nu mai lase câinii nesupravegheaţi (creând astfel probleme drumeţilor). Astăzi o echipă de la Primărie, compusă din dl. Primar, dl. Viceprimar, responsabilul pe domeniul Cultura/Sport şi şeful Poliţiei Locale, a făcut o verificare a traseului. Ca de obicei pe traseu s-au găsit "vestigii" de plastic, semn al parcurgerii traseului de către ...... . Peste 2 săptămâni vom organiza o drumeţie ecologică în zonă pentru a curăţa traseul de aceste deşeuri de plastic. Vom reveni cu amănunte", este mesajul publicat marţi pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Copşa Mică.
Anul acesta şi cel viitor sunt numiţi de Consiliul Judeţean (CJ) anii drumeţiei în judeţul Sibiu. Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să încheie protocoale cu toate instituţiile publice, pentru a atrage în condiţii de siguranţă turişti pasionaţi de drumeţie în judeţ.
(Agerpres)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1443
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Hermannstadt
Acum 6 ore
Barosanu
Acum 6 ore
Emil