Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Un veteran de război din Alba s-a vindecat de coronavirus la 99 de ani

Un veteran de război din Alba s-a vindecat de coronavirus la 99 de ani

Un veteran de război din Alba, Laurean Deac, în vârstă de 99 de ani, s-a vindecat de coronavirus, după trei săptămâni de boală, perioadă în care a fost internat în Secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia.

Laurean Deac este cel căruia, în 26 aprilie, i-a fost înmânat, la Sala Unirii din Alba Iulia, de către şeful Statului Major al Apărării primul cadou oferit de sărbătorile pascale în cadrul unei campanii destinate celor peste 2.600 de veterani aflaţi în viaţă.

"Eroul Laurean Deac, din Alba Iulia, cel care a luptat pe frontul de Est în al Doilea Război Mondial şi a fost în prizonierat, timp de patru ani, în lagăre din Asia Mică, a trecut în ultimele trei săptămâni printr-o grea luptă de supravieţuire. Au fost zile grele de suferinţă, iar personalul medical din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase din Alba Iulia a fost reticent în privinţa vindecării sale, având în vedere evoluţia acestei boli, dar şi vârsta sa înaintată", se arată într-o postare publicată, marţi, pe pagina de Facebook a Cercului Militar Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, alături de veteran au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus şi fiul şi nora sa.

"Pentru veteranul de război, Laurean Deac, în această bătălie, nicio zi nu a fost ca alta. Nădejdea în Dumnezeu, rugăciunile celor dragi şi ai cunoscuţilor, mănunchi de gânduri bune îndreptate în permanenţă spre el din partea multor oameni, alături de grija deosebită de care a avut parte în spital, din partea întregului personal medical, ni-l redau, astăzi, sănătos şi victorios pe Laurean Deac, din războiul cu acest virus nemilos", se mai arată în postarea citată.

La externarea sa, Laurean Deac a ţinut să se fotografieze în curtea Secţiei de Boli Infecţioase cu personalul medical.

"Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat şi tuturor celor din spital care m-au îngrijit atât de bine. Astăzi, trăiesc minunea de a mă întoarce sănătos acasă şi să îi revăd pe toţi cei dragi" au fost cuvintele rostite, potrivit sursei citate, de Laurean Deac.

Acum în vârstă de 99 de ani, Deac a fost încorporat în 1 aprilie 1943, iar după ce a luptat pe front, în Rusia, a ajuns în prizonierat în Asia Mică, de unde a fost eliberat în 1948.

"Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucţie, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (...). După armistiţiu, când eram în Moldova, ruşii ne-au înconjurat şi ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia - n.r.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiţii foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon şi ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aceea ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu şi am lucrat acolo ca zidar", a povestit, în 2018, pentru AGERPRES, veteranul de război.

După colectivizare, el şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia, unde a muncit în fabrică, dar şi în construcţii. A avut opt copii, dintre care unii sunt stabiliţi acum în străinătate - Austria, Spania, Statele Unite ale Americii. Veteranul este nelipsit de la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.

(Agerpres Foto: Marcela Vilcan)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 894

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus