Luni,
15.08.2022
Cer Senin
Acum
20°C

Elevii de la Școala Gimnazială numărul 8, învățați să grădinărească. Proiectul „Mica mea grădină” le-a arătat cum să aibă grijă de natură

Elevii de la Școala Gimnazială numărul 8, învățați să grădinărească. Proiectul „Mica mea grădină” le-a arătat cum să aibă grijă de natură

În ultimele patru luni, Școala Gimnazială numărul 8 din Sibiu a desfășurat un proiect adresat elevilor claselor primare, părinților acestora, dar și comunității locale. Proiectul „Mica mea Grădină” i-a învățat pe copii cum să fie mai răbdători, cum să aibă grijă de natură, dar a reprezentant și o modalitate de a pune în practică cunoștințele biologice de bază. Scopul principal a fost acela de a crea un cadru integrat de învățare și o stare de bine prin intermediul grădinăritului.

„Grădinăritul antrenează nivelul de responsabilitate al unui copil, prin implicarea lui activă și necesitatea de a realiza o serie de sarcini, are și beneficii senzoriale, de la contactul cu pământul ud și noroiul, precum și toate semințele, plantele. Stimulează creativitatea - pentru a aranja o grădină într-un anumit fel, alegerea culorilor pentru flori, de exemplu, și simțurile (tactil, mirosul, văzul), în concluzie, doar efecte benefice. Cu aceste gânduri și nu numai am conceput acest proiect menit să dezvolte “stare de bine în școala noastră”, fiind nu doar un proiect al școlii, ci și unul al comunității prin implicarea activă a părinților, fără ajutorul cărora puține lucruri ar fi posibile”, au transmis reprezentanții școlii gimnaziale numărul 8.

Pe parcursul derulării proiectului, copiii au pregătit solul si straturile necesare pentru plantarea legumelor și florilor, au plantat semințele de legume de primăvară și verdețuri, au plantat, de asemenea, răsaduri în pahare de unică folosință pe care apoi le-au sădit în pământ și au reușit să amenajeze și grădina din fața școlii.

Proiectul a fost susținut prin fondurile școlii, dar și prin fonduri obținute de la asociația de părinți a școlii, care și-au dorit astfel să promoveze un stil de viață sănătos prin consumarea de fructe și legume obținute din propria recoltă, dar și prin implicarea activă în grădinărit.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus